29.01.2007

29.01.2007 pentru toţi!

Eu,
şi mă miram într-o scrisoare ce repede trec zilele, uite că ianuarie e ca şi dusă. Mi-am mâncat zilele astea din viaţă, pe capul denunţătorilor şi prigonitorilor să fie ruşinea, oricum nu-mi pot primi zilele înapoi. Iar mizeria asta de rechizitoriu şi modul pervers în care amestecă (cu bună ştiinţă) lucrurile, datele, îi descalifică total. Aceşti oameni se joacă nepăsători cu zilele vieţii mele, construiesc castele din minciunile şi delaţiunile jegoase ale celor ce vor să se răzbune pe mine. Sunt împăcat, fiecare va da seamă pentru ale sale, mă rog să nu li se socotească lor aceste păcate.
Plouă. Zăpada s-a topit demult. Azi dimineaţă am ieşit la plimbare, că era frig şi destul de îngheţat pe jos, acum e plin de apă, umezeală şi o ploicică mocănească. De la geam se vede celălalt corp, am înţeles că în el sunt săli de curs şi „laboratoare” (ateliere) pentru diferite meserii. Trebuie să văd dacă n-au vreo clasă în care se învaţă jurnalistica, oricum vrea să-mi dovedească diicotu’ că nu mă pricep :) Bine că se pricep ei, nici măcar nu ştiau când au apărut ziarele, susţineau că GAZETA de Maramureş a apărut prima :) Profesionişti, nu glumă.
La capătul clădirii din faţă e Biserica, nu m-au lăsat ieri să merg la Sfânta Slujbă. Au zis că, fiind în greva foamei, nu pot să mă duc cu ceilalţi deţinuţi, că se fac „combinaţii şi şmecherii”, adică ar aduce cineva mâncare şi eu aş înfuleca în timpul Slujbei :) Şi eu care credeam că-s paranoic :)) Rămăsese că mă voi întâlni cu părintele, vă daţi seama că nu s-a întâmplat. Aşa că de ţigări m-am lăsat, că nu mă lasă fiind în greva foamei, la Biserică nu-mi dau voie, că poate-mi aduc hoţii mâncare şi devorez o jumătate de viţel. Sunt curios ce o să-mi mai interzică, poate Biblia, că citesc despre azime, iezi, turturele, viţei, miere, smochini, untdelemn, vin şi astea nu-mi fac bine, eu fiind în greva foamei.
Ieri şi azi (luni) am dat peste nişte doctori simpatici, în sfârşit, mi-au luat sânge pentru analize şi deja clasica „tensiune”. De ieri dimineaţă, tânărul care era în greva foamei a renunţat, aşa încât l-au mutat la „Carantină” (e o perioadă de vreo 21 de zile în care orice intrat în Penitenciar o petrece într-o carantină). Am rămas singur, cu cărţile şi ale mele gânduri. Medicul m-a întrebat azi dacă nu mă simt singur, i-am spus că am Biblia, cred că mă crede sonat. Toată lumea îmi explică faptul că nu fac bine, că nu rezolv nimic, dar, în fond, fiecare avem drumul nostru. Au trecut 15 zile de când sunt în greva foamei, şi vor mai trece exact atâtea câte vor mai fi nevoie şi-mi va îngădui Bunul Dumnezeu.
Cel mai distractiv e apelul (de dimineaţă şi de seară), aici toate momentele importante sunt anunţate prin sonerie, la ora fixată pentru fiecare. Ei bine, la apel, trebuie să mă dau jos din pat şi să deschid geamul. Unul din cei 4 care intră în cameră (mai e un mascat pe hol, la asigurare) are pe umăr un ciocan uriaş de lemn, cu care bate în gratiile exterioare de la geam :) Asta aşa, ca să audă o eventuală tăietură a barelor, poate folosesc pixul sau o coală A4 ca să evadez :)) Toată lumea e foarte serioasă în acest ritual, inclusiv cel ce cară ditamai ciocanul, te joci cu măsurile de siguranţă? :)
Eu sunt bine, ceea ce le doresc şi duşmanilor şi prigonitorilor mei. Pot să fie fericiţi, mi-au ucis atâtea zile din viaţă pe minciunile lor.
Să aveţi grijă de voi şi unul de celălalt, nu fiţi îngrijoraţi pentru mine. Vom vedea marţi sau miercuri ce va hotărî Bunul Dumnezeu. Salutări tuturor dragilor.
Vă îmbrăţişez,
Dan

27.01.2007

pentru toţi!
27.01.2007
Eu,
ieri, vineri, ne-am pomenit dimineaţa cu doi poliţai care ne-au ameninţat că ne mutăm din Arest. De joi, era şi Aurelian cu mine, aşa că au făcut economie de vorbe :), oricum erau cam scârboşi, mai ales poliţistul burtos, era extrem de zelos, cred că visează ceva medalie.
Ne-am făcut bagajele, o nebunie, mi-am dat seama cât amar de haine îmi pusese săraca Dor. Am luat şi scrisorile de la voi: le-am pus într-un rucsac, o geantă neagră cu rotile şi am îndesat şi într-o plasă :) Aţi scris, nu glumă!
Am ajuns la Gherla cu duba, împreună cu trei tipi care erau deja „profesori”: am aflat cum se deschid cătuşele, cum se încarcă nişte cartele, cum se numesc cei fără carte – „urşi” şi gardienii – „tramvaie”. Ce mai, o grămadă de lucruri folositoare, mi-am şi spus „aici e adevărata viaţă, înveţi şi vezi lucruri uluitoare, nu afară”. Deh, recunosc că mi-ar place să reîncarc cartele, îmi dau mai mult de 48 de ani şi 5 luni pentru asta? :)
După o tură de ţigări într-o cameră de sortare a ajuns şi cealaltă tură de 4, parcă eram în boxă, cu bagaje. N-am stat foarte mult împreună, ne-au verificat bagajele cu atenţie (fiecare plic:) ), au scuturat ziarele pe care le mai aveam la mine, au deschis săpuniera, la sânge, ce mai. Apoi, ei au fost duşi la etajul 3, într-o cameră, eu depus într-o cameră, cred că a fost de izolare, la parter, „peste drum” de cabinetul medical, fiind în greva foamei.
Corpul ăsta de clădire e imens, tot complexul e uriaş, cred că sunt mai mult de 1000 de deţinuţi aici. Chestia cu supravegherea medicală e un fel de fiţă birocratică, se ia tensiunea şi pulsul, asta e toată „supravegherea”. M-a întrebat medicul dacă am probleme şi i-am mărturisit că sunt nevinovat, nu se aştepta, o să se obişnuiască :) Săracii de ei, cu toţii, sunt ca la o bandă rulantă la care vin conserve, deocamdată nu cred că vreun gardian de aici poate face „setări fine”. Camera aia de izolare avea înspre interior, la geamuri, un grilaj metalic cu lacăt. Evident, geamurile erau deschise, căldură ioc, cheia de la lacăt nicăieri. Chestia cu căutatul cheilor a durat câteva ore, în cameră era exact la fel de frig ca şi afară (şi era frig!), nimeni nu părea foarte impresionat, probabil aşa ne putem căli cu adevărat după atâtea zile de greva foamei. M-am îmbrăcat cu tot ce-am prins, eram un balon de tricouri :) şi m-am băgat sub pătură. Într-un final, a venit un gardian hotărât, cu un ciocan şi-a rezolvat problema lacătului, deşi, la ce supărat e, ar fi fost de ajuns să-şi arunce privirea :) În cameră mai e un tinerel, venit tot din arestul de la Cluj, e nemulţumit de încadrare, că l-au băgat la tâlhărie nu la furt, aşa cum pretinde că s-a întâmplat.
După închiderea geamurilor (ce dau înspre terenul de sport) s-a mai putut sta în cameră, deşi era frig, apoi s-a dat căldura. Am dormit de la 8 până dimineaţă, eram obosit de atâta muncă :) Vestea proastă e că mi-au luat ţigările.
Nu înţeleg ce legătură au ţigările cu greva foamei. Nu vreau să-i judec greşit şi să cred că îşi imaginează că e un mijloc de a mă convinge să renunţ, o să mă las de fumat dacă trebuie.
Azi, sâmbătă, chiar înainte să mă apuc de scris, ne-au mutat într-o cameră umană, e mai cald, are cameră de baie şi gresie pe jos. Am şi masă! :) Incredibil ce bine e să ai o masă, micile bucurii :)
La arest condiţiile erau îngrozitoare faţă de ce-i aici, însă băieţii erau nişte oameni adevăraţi, mai puţin vrei 2-3. O să trec să-i salut într-o zi.
Azi e a 13-a zi în care n-am mâncat nimic, de ieri gata şi cu ceaiul, dor apă. Acum, că nici nu fumez, o să rezist mai mult :)
Nu ştiu noua adresă de aici, probabil a luat-o Dor, care a venit azi în vizită să-mi reamintească uluiala că-i atât de frumoasă şi de deosebită. Mi-a mai spus de una-alta, sper să ne vedem în curând, Bunul Dumnezeu va hotărî când vă voi îmbrăţişa pe toţi. Salutări la cei dragi, la cei din presă, aveţi grijă de voi şi unii de alţii şi de ziar. Nu i-am uitat pe ai mei părinţi, pe Dor şi pe eroul meu, Alexandru, o să le scriu.
Singurul lucru ce mă deranjează în cameră asta e o etichetă lipită de „salam ţărănesc de şuncă” :))
Vă îmbrăţişez, Dan.

25.01.2007

pentru toţi!
25.01.2007
noaptea

Eu,
vestea bună e că m-au mutat cu Aurelian. E la fel de cărunt şi râde cu toată burta :), că-n nebunia asta am găsit motiv să mai şi râdem. Ziceam că, întrucât nu ne prezentăm la lucru, o să ne desfaceţi contractul de muncă, e ceva prevedere în Codul Muncii? :))
A cărat cu el un vraf de plase şi plăsuci, e cam la fel de ordonat ca şi mine :). Vârful situaţiei în care ne aflăm a fost în momentul în care am constatat că, disciplinat, are cearceaf personal, optimist, albastru marin şi o pătură cu pitici ! :) Pitici ? :))) Suntem ceva de groază, fiecare cu ale lui, plus piticii ! :)))
No, aşa că în timp ce vă scriu, un iepuraş doarme râzând în somn, iar un pitic cu nas rotund şi barbă albă ţine ochii închişi, în celula 5 :) Pe pitic îl bănuiesc că mă spionează când nu mă uit la el, ţuşti îşi închide pleoapele, n-am încredere în seninătatea lui :) Iepuraşul pare animal de treabă, cum se spune pe la noi, e un animal dintr-o bucată :)
În rest, toate-s la locul lor. A trecut şi a 11-a zi de greva foamei, s-a înfundat WC-ul (e ceva sabotaj cu nişte cartoane sau asist la decesul întregului stabiliment, că scârţâie din toate încheieturile, mereu se întâmplă ceva, mai mult lucrează instalatorii decât lucrăm noi :)) Am fost şi la medic azi, mi-a luat sânge pentru glicemie, cică-s ok, am slăbit 1 kil, sunt perfect. Nu înţeleg de ce mai mănânc „afară” :)
Ceaiul e o savoare colonială, e de o aromă sublimă, exotică, probabil un adevărat ceai de Ceylon :) Mâine poate ne mută dincolo, lângă Tribunal, încă nu ştiu, aşa cum habar n-am când e recursul Parchetului.
Vă mulţumesc că-mi scrieţi, îmi cer scuze că nu pot să vă răspund tuturor :) O să vă ţin la curent, cu înţelegerea realităţii că până ajunge scrisoarea, voi o să ştiţi deja. Vă îmbrăţişez pe toţi, aveţi grijă de voi. Nu-mi scrieţi, să facem economie la pixuri! :) Un sărut lui Dor !
Dan

No, mai stau şi eu la o poveste cu Aurelian, e o nebunie ce se întâmplă. [...] Cum vă descurcaţi? Scrieţi-mi!
Vă îmbrăţişez.

24.01.2007

24.01.2007

Seara

Pentru toţi!

Eu,

„Intraţi, luaţi loc pe scaun”, mi-a spus. Nu ştiam ce se întâmplă, mă mai invitase să stau jos, dar era prea oficial.

Toată ziua m-am gândit la ce se va întâmpla. Toate zilele m-am rugat pentru duşmanii, prigonitorii şi ai mei dragi la sfârşit. Azi, pe la amiază, cam la vremea plimbării, mi-am spus că oricum drumul meu e hotărât de Bunul Dumnezeu, nu aveam de ce să găsesc prilej de nelinişti indiferent ce ar fi hotărât instanţa.

Tonul comandantului Dărăban era calm, s-a îndreptat spre mine cu o hârtie, sincer, m-am gândit că „asta e”. M-a rugat să citesc bine, am sărit cu pasul privirii rândurile şi, la sfârşit, m-am găsit nu sub ceilalţi, ci cu explicaţii.

„Înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Pârcălab Călin Dan, fiul lui Alexandru şi Livia... cu obligaţia de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile”.

Apoi, chiar la sfârşit, „cu drept de recurs în 24 de ore”. Mă gândesc că Parchetul o să facă recurs, că doar nu o recunoască faptul că-s nevinovat. Poate se va judeca joi, poate vineri, mai durează până voi pleca.

Poate voi ajunge scrisoarea asta din urmă, poate nu, Dumnezeu va hotărî.

Săraca Dor, mi-au spus poliţiştii că mă aştepta afară, să ies. Nu ştia de toate „juridicele” astea, credea că-mi vor da drumul... Poate şi voi aţi crezut la fel, dintr-o primă bucurie.

Rămân în greva foamei oricum, chiar dacă poliţiştii, simpatici, m-au întrebat dacă nu vreau un pic de supă bună. 10 zile!

Nu vă faceţi griji pentru mine, sunt împăcat şi bine.

Mi-e dor de voi, toţi.

Vă îmbrăţişez,

Dan

No, îmi pare rău că v-am stricat petrecerea, nu ajung azi :). Sunt calm şi liniştit, indiferent ce s-ar întâmpla. Grij’ de voi, de cei dragi, de ziar.

23.01.2007

23.01.2007
seara

Pentru toţi!
Eu,

Pfai, uite cum trec zilele! Ui’ la dată, au trecut 20 de zile de când îmi mănâncă justiţia ficatu’ în celula asta :). Unii s-au bucurat, alţii sunt trişti, mi-am regăsit tovarăşi – bărbaţi adevăraţi – şi nu am simţit gândul bun al altora, surprinzător. Sunt vremuri de furtună, îi înţeleg pe ultimii, cine se pune cu pieptul sau mintea în faţa vijeliei nedreptăţii pentru a-şi susţine „prietenul” când acesta este un „infractor”? Dulce-amară această lecţie despre bărbăţie şi onoare pe care am luat-o peste faţă.
Mă aşteptam să fiu susţinut de ai mei din familie sau ai mei de la ziar. V-am dat foarte puţine şi v-am cerut foarte multe, mereu. M-am aşteptat şi să fiu susţinut de „o parte a presei” sau să apară „fo’ 2” materiale, după care tăcere. Reacţia presei locale – fiecare cu motivaţiile sale, le simt – m-a uluit, sunt prea mic pentru o asemenea onoare.
Poate că unii au dreptate (eu nu cred) şi sunt uşor arogant, poate că non-socializarea mea m-a făcut să par aşa. Relaţiile din presă sunt complicate, fiecare cu prietenii şi certitudinile sale, şi se bazează de multe ori pe schimbul de, să le spunem, „mondenităţi”. Mie nu-mi plac, poate-s prea ursuz sau mândru, nu ştiu.
Am învăţat mult mai mult decât aţi crede în zilele astea, iar dacă Bunul Dumnezeu mi-a deschis ochii, o să vă recunosc că la presa locală m-am gândit mult, printre multe altele. Pe unii i-am văzut în poze, îngheţând lângă Pod, pe alţii i-am văzut în marş sau în faţa Prefecturii. Pe indiferenţi sau fără tragere de inimă îi înţeleg, cine-i Dan Pârcălab, în fond? Transformarea mea într-un „caz” are, pentru fiecare, o motivaţie unică şi personală, sunt curios câţi cred adevărul: că sunt nevinovat. Nu puneţi placă justiţiei, cunosc Sistemul :).
Am citit puţine ziare locale din 3 ianuarie încoace, despre câteva emisiuni (2 – 3) mi-a povestit Dor vreme de câteva zeci de secunde. M-au interesat bărbaţii Cetăţii, o parte i-am regăsit, alţii cred că erau plecaţi. M-a surprins Marinel Kovacs şi gestul lui de a da mâna cu „ciumaţii” de lângă Pod, altora le-am simţit măcar gândul bun. Celor „plecaţi un pic”, toată înţelegerea şi simpatia pentru eventualul „deficit de imagine” provocat de furtună.
Azi s-a prezentat rechizitoriul şi mâine se va da o decizie în ceea ce priveşte cererea de punere în libertate. Având în vedere că se judecă la Cluj, nu-mi fac mari speranţe. Ceai mai am :).
M-am bucurat că l-am văzut pe tatăl meu, căruia, ca şi mamei mele, nu i-am spus niciodată cât de mult îl iubesc. Arată bine, n-ai zice că-i dinamovist :), oricum noi, steliştii, luăm campionatul (şi) anul ăsta. Dacă data trecută au fost Nelu, Anca, Claudia, Silviu, Marius şi George, văd că acum l-aţi trecut pe rotaţie pe Dănutz :). Pe Dor nu o pun la socoteală, e în stare să doarmă în Tribunal, că, dacă o prind când sunt liber, o strâng în braţe 1000 de ani şi-o să întârzii la termene :).
Rechizitoriul e o mizerie. Cei de la DIICOT m-au convins acum că ştiu foarte bine cum stau lucrurile, dar intenţionat le amestecă într-un mod grotesc. Nu ştiu dacă de la ei putere sau la indicaţia cuiva, se vor afla toate. Au fost modificate inclusiv declaraţii ale martorilor, ei spun ceva în declaraţie şi în rechizitoriu apare altceva!!
Mai pe larg o să vă spună avocaţii.
Nu mă pot abţine să nu povestesc de Bondrea, săracul habar n-are cum e purtat ca o marionetă. În declaraţie scrie că a primit o hârtie de la o organizaţie profesională a ziariştilor (E vorba de APEL, Asociaţia de Presă a Editorilor Locali, care a trimis în atenţia a câteva sute de direcţii, agenţii, primării etc. o notificare privitoare la necesitatea organizării de licitaţii publice pentru publicitate, conform noii Ordonanţe emise de Guvern. Ceva de genul: „aveţi grijă, e o lege nouă, respectaţi-o!”).
Ce apare în rechizitoriu? „La data de 23.02.2006, partea vătămată a primit un înscris (înscris – deşi era cu antetul APEL!, ca şi cum ar fi un înscris de la mine!) prin care i se „comandă” să organizeze licitaţii în vederea adjudecării unor contracte de publicitate şi în favoarea GAZETEI de Maramureş, în valoare de cel puţin 2000 euro/an”. Realitatea: APEL a trimis sute de notificări cu noua Ordonanţă, Bondrea scrie una şi în rechizitoriu apare mizeria asta?! Justiţie, într-adevăr, să tac, nu?
Şi aşa mai departe. Mai sunt uluitor de multe, nu vreau să stric construcţia avocaţilor, să vă spună ei. Dar e o ruşine şi o nebunie ceea ce se întâmplă!
Nimănui nu-i pasă, evident.
O să mai iau mâine, parcă văd, încă 29 de zile, din rever :). Stă judecătorul sau are el cum să înţeleagă nebunia asta? Îl citeşte pe Bondrea şi pac! Şi nu e numai el, ci toţi.
După cum vă pot mărturisi şi cei care au fost azi, eu sunt bine. Nu-mi vine să cred că au trecut 9 (nouă) zile de când nu am mâncat nimic.
Până şi la cap cred că-s OK :). Am primit şi scrisoarea lui Alexandru, are un scris prea frumos şi cică-i cuminte :). Dacă se apucă şi de citit, poate se face ziarist :).
Am primit şi ziarul, mi-a plăcut (micile observaţii le las pentru acasă), te pomeneşti că vă place fără mine :). Cred în continuare că trebuie să vorbiţi între voi, să faceţi sumarul, să vă sprijiniţi. N-aveţi nevoie de laudele mele, sunteţi suficient de puternici pentru a scoate numere bune. Nu vă lăsaţi intimidaţi, scrieţi. N-o să vă ia nimeni adevărul şi gândiţi-vă că sunt mulţi cititori care au nevoie de scrisul vostru.
Să-mi mai puneţi câte o cană de cafea pe birou.
Aveţi grijă de voi şi unii de alţii, vorbiţi, gândiţi împreună, aveţi grijă de ziar.
Nu vă faceţi probleme pentru mine, eu mă descurc. Cu cătuşe sau fără, n-o să renunţ la drumul meu.
No, vă ajunge, mă dor degetele.
Bunul Dumnezeu va hotărî ce va fi în continuare.
Şi mai uitaţi-vă la cer, habar n-aveţi cât e de frumos.
Din celula 5 vă spune „noapte bună” un ceainic pe două picioare :).

Vă îmbrăţişez,
Dan

22.01.2007

Pentru toţi!

22.01.2007

Seara

Eu,

Mâine (marţi) se judecă pe fond legalitate măsurii de arestare. Cum adică „legalitatea”? Evident că e legal, în România, să arestezi un ziarist pentru 29 de zile pe baza unor delaţiuni de joasă speţă numite „probe”, să-i pui cătuşele în faţa redacţiei şi să-l porţi ca la circ pe scări şi în stradă, pentru a-l arunca mai apoi într-o carceră la 1 metru sub pământ. Evident că e legal, în România, să-i predai avocatului – înainte de judecată! – portmoneul şi mărunţişurile, pentru a le duce acasă, doar nu se îndoia nimeni înainte cu câteva ore care va fi decizia unui magistrat independent şi cu frică de Dumnezeu! Tare sistemul ăsta, impecabilă justiţie avem, tu aştepţi să fii judecat, te gândeşti cum să explici că eşti nevinovat („nu se poate aşa ceva, e evident, va fi corect după ce va vedea dosarul”), iar procurorii îţi trimit dinainte efectele acasă!

Nu pot să râd prea tare, că se zgâlţâie ceaiu-n mine, da’ trebuie să recunoaşteţi că e tare:). De când i-am dat portmoneul lui Cristi m-am prins care va fi deznodământul, regret acum energia depusă pentru a explica, mai târziu, în faţa judecătoarei, cum stau lucrurile din punctul meu de vedere. Oricum, extrem de grijuliu cu procedura, am predat răpciuga mea de portmoneu pe semnătură, oare dacă aş fi fost pus în libertate peste câteva ore de judecătoarea cea dreaptă şi cu frică de Dumnezeu, ar fi trebuit şi eu să fac un proces-verbal cu avocatul, de înapoiere, în drum spre casă?

Fiind vorba de respectarea legii, nu m-aş mira deloc să-mi mai trântească 23 de ani şi 7 luni de arest, ca să mă învăţ minte. Dacă e posibil, să nici n-am avocaţi, să am un plasture pe gură, să port un lanţ c-o bilă la picioare şi să mai existe 10000 de mărturii că i-am şantajat să semneze Comunicatul.

Dacă stau să socotesc, din cele 10 declaraţii care mă privesc din 23 de dosare, în 6 se recunoaşte că nu am pomenit niciodată de bani, nu i-am „şantajat” sau nu ne-am întâlnit. Toţi, fără excepţie însă, sunt victime, biete mieluşele terorizate de GAZETA de Maramureş, nişte cetăţeni model. [...]

[...]

Interesant e că fiecare în parte mi-a promis că mă va distruge (şi ziarul), nu i-am crezut, cred că de aia mi se pare atât de bun ceaiul:).

[...]

Deci, am 6 tipi care recunosc că nu i-am şantajat şi 3 care mi-au promis că mă vor distruge [...]

Culmea e că stau aici de 19 zile şi din cauză că DIICOT a trecut în actele trimise la Judecătorie şi Curtea de Apel că am contracte de publicitate cu aceştia. E o minciună uriaşă! N-am avut şi nu am contract de publicitate cu nici unul dintre ei! Mă rog, ce contează, cine se uită, cine pricepe, cine se revoltă? 29 de zile pe minciuni, delaţiuni, fără probe. În fond, sunt zilele lor? Ce le pasă? Îi pasă cuiva?

În rest, eu sunt bine. Am slăbit vreo 4 kilograme, se termină şi a 8-a zi de greva foamei. Glicemia e OK, aşa mi-a spus doctorul, mă simt bine şi cam leneş. Nu vă faceţi griji, Bunul Dumnezeu le va rândiu pe ale sale.

Vă mai scriu mâine, după proces, vă anunţ dacă mi-au mai dat, pe lângă pedepsele de mai sus, încă 58 de ani şi 2 luni pentru subminarea economiei naţionale, că le beau ceaiul!:)

Vă îmbrăţişez,

Dan

17.01.2007

Eu,

Vestea buna este că sunt tot mai suplu:), iată s-a dus şi a treia zi de greva foamei, să nu faceţi pariuri pe cât rezist, s-ar putea ca unii să piardă, fiind mai încăpăţânat de felul meu (sărut-mâna, mamă, ştiu, e un defect uneori).

Vestea proastă e că am văzut toate dosarele şi mi se pare uluitor ca cineva să fie aruncat într-o carceră pe baza unor delaţiuni. Este incredibil ce se întâmplă, e o nedreptate fantastică, mi-e imposibil să cred că aşa ceva se poate întâmpla, eu să fiu acuzat de aceste „somităţi” (pentru simpla răzbunare îndreptată împotriva GAZETEI), fără nicio probă. Am fost şi sunt calm, le înţeleg duşmănia, ura, interesul, micimea, dar e nedrept să fiu plimbat ca la circ, în cătuşe, pentru speculaţiile şi minciunile lor. Poate că n-au onoare, îi înţeleg că nu le pasă dacă mint, dar cu onoarea mea cum rămâne? Cu disperarea şi groaza alor mei, a rudelor mele, a voastră cum facem?

Eu sunt OK, n-o să vă dau detalii din declaraţii, mă gândesc că e mai bine pentru avocaţi, dar, repet, este uluitor! Că „au auzit”, că „au vorbit prin oraş cu oameni pe care nu-i mai ţin minte, e incredibil. Mai multe detalii vă poate da maestrul Jurj.

Am văzut într-un „Gândul” – mi l-a arătat cineva, eu nu mai citesc presa centrală – că a fost un miting la Baia Mare pentru mine. Tare chestie, da’ să ştiţi că vă reţin din salariu costul bannerelor, că-s cheltuieli pe care nu le-am autorizat :) Sau te pomeneşti că aţi pus din buzunar:)

Înţeleg cât vă e de greu, până la urmă pe mine mă plimbă-n cătuşe cu maşina şi mă aruncă înapoi, stau pe pat toată ziua (când nu-s acolo). Voi sunteţi acolo, presaţi, stresaţi, prinşi ca o minge de ping-pong, iar eu citesc Biblia şi aştept musca (n-a mai venit). (Între timp, mai povestesc şi cu Jani, o să fiu specialist în viticultură, a lucrat în Spania şi are nişte poveşti superbe). Ştiu cât sunteţi de încordaţi, îmi dau seama cât munciţi şi vă stresaţi, vă mulţumesc tuturor. Pentru ai mei ce să mai zic..., asta le mai lipsea de la rebelu’ familiei. În loc să-i trimit la băi, le scriu din arest, pentru că n-am vrut să scriu despre muşeţel şi sutiene (deşi despre sutiene n-ar fi o idee rea, vorbesc cu băieţii din redacţie când mă întorc, mă omoară, mă execută scurt Dor:)

Dosarul va fi înaintat (rechizitoriul) vineri, adică poimâine. Probabil voi fi transferat la arestul ăla de pe lângă Tribunal, o să fie nasol, mă obişnuisem aici. Poliţaii sunt OK, cred că eu şi Aurelian suntem priviţi ca nişte cazuri ciudate. Îşi fac meseria corect şi profesionist, chiar am rămas uimit. Dimineaţa sau seara, la Apel, când deschid uşa şi întreabă: „Probleme?”, obişnuiesc să le răspund: „Da, sunt nevinovat”. Mai nou, când deschid uşa, zâmbesc când aud asta, ba chiar mi-au spus fără să aştepte răspunsul meu: „Ştim, sunteţi nevinovat” . Am râs împreună. Şi mascaţii au fost corecţi (cel puţin cu mine), execută nişte ordine. Despre procurori nu mă pronunţ, însă dacă aş spune la 10 dimineaţa „bună ziua”, nu m-ar crede că-i zi şi nu noapte.

Azi a fost Dor pe la mine şi mi-a adus ziarul. Mi-a şi zâmbit:) Ziarul e OK, se simte că-i făcut în condiţii de criză, sunt mândru de voi. Corectura lasă de dorit:). Glumeam...

Fiind aici, îl simt altfel, adică lipsesc lucruri care vouă vi se par fireşti, pentru că sunteţi în miezul lor şi, în haosul ce încet se reglează, nu le mai puteţi vedea. [...] Noi toţi am făcut ziarul ăsta cu sufletul în primul rând [...]

Nu mi-ar plăcea să fiu în locul vostru, realizez perfect atmosfera şi-mi dau seama cât munciţi. Sper să mă pot revanşa într-o zi. Salariile nu le măresc:), dar sunteţi a doua mea familie şi nu acum am realizat asta.

Sunt nume pe listă la care nu m-am aşteptat, recunosc. Nu ştiu dacă pe lista ce apare-n ziar sunt trecute persoanele la zi sau au mai semnat, dar, de asemenea, sunt câteva nume ce lipsesc, îi înţeleg (mă rog, încerc).[...]

În rest, sunt OK, Jani mănâncă un măr . Beau ceai cât o cămilă, o să facem un chef cu ceai când vin:). Să vorbească cineva cu Cezar, cu Iulian, cu cei de la asociaţiile media, ei ce părere au de mârşăvia asta? Până când o să se prindă presa, greu căluş va avea în gură, să nu spună că nu i-am anunţat...

Aveţi grijă de voi şi unul de altul, nu vă lăsaţi. Aveţi grijă de ziar şi nu vă lăsaţi intimidaţi. Să nu faceţi sex în biroul meu, că vă sparg! :)

vă îmbrăţişez,

Dan

17.01.2007

19.01.2006

19.01.2007, seara

Eu,

dragii mei, am crezut că nimic nu mă mai poate surprinde, dar ieri şi azi (joi şi vineri) am primit scrisori de la ai mei părinţi (sărut mâna, mama, tată), de la a mea Dor (un sărut) şi de la ai mei de la redacţie. A fost cam mult, recunosc :)

Prima dată au sosit scrisorile părinţilor mei – scrise separat, să nu se influenţeze :), mă bucur că n-o să-mi spargă capul că m-am făcut ziarist :)) Ştiu că trec printr-o perioadă cumplită, dar sunt puternici, că doar genele lor le-am moştenit. Azi am primit şi plicul de curierat rapid cu tăieturi din câteva ziare, mulţumesc. Lipseşte articolul din „Gândul”, ştiu că a scris despre marş :)

Tot azi a venit şi plicul lui Dor, ăla-i secret, că e plin de pupături, săruturi şi inimi :), plus alte câteva sfaturi şi poveşti adevărate.

În fine, azi a sosit şi „plicul lui Nelu Pop”, tocmai pe când m-am gândit să „şantajez” un gardian să sune la redacţie să vadă dacă aţi plecat toţi sau chefuiţi :)) Glumeam.

Toate scrisorile m-au impresionat, ce aveam cu moralul bun înainte, să vedeţi acum! Mi-am găsit sprijin în Sfintele Cărţi pe care le-a adus Dor şi în rugăciuni, scrisorile au fost balsam curat. Să nu cumva să credeţi că am lăcrimat, sunt mai puternic decât am crezut sau credeţi. Sunt chiar prea calm, cred că am ceva la cap :) (mila şi iubirea Bunului Dumnezeu m-a făcut ca o stâncă), aşa încât dacă oi fi lăcrimat cred că e de la ceva praf care mi-a intrat în ochi.

Am uitat de o altă surpriză, am primit o scrisoare neaşteptată de la doi prieteni dragi, Ammaneh şi 2 minutzi, vă explică Dănutz :) Nu mă aşteptam să-i scrie bătrânului de mine, a fost un pic de praf şi-n cazul lor :)

Vestea bună e că adresa e ok, sper să vă dezlănţuiţi :), dacă eu pot scrie o scrisoare în fiecare zi dintr-o carceră, mă gândesc că aţi găsi şi „afară” timp şi subiecte. Şi nu e musai să scrieţi toţi deodată şi în acelaşi plic :)))

Să nu vă faceţi griji pentru mine, sunt bine şi în putere. Doctorul mi-a spus că tensiunea e ok, mai am un mic colăcel de burtă, îl dau jos până săptămâna viitoare pe vremea asta :) Cu capu’ sunt ok, da-mi fac griji pentru voi :)

A fost deja apelul, se încheie a 5-a zi de greva foamei, vor urma exact atâtea câte trebuie pentru ca să se înţeleagă că sunt nevinovat. Nimeni n-o să mă determine să renunţ pentru că e în joc onoarea mea şi asta nu e distributivă. Dacă DIICOT sau cei ce conduc acest joc înalt şi murdar îşi închipuie că-mi voi accepta în tăcere „soarta”, pe baza unor delaţiuni ordinare şi fără probe, le voi dovedi că nu va fi aşa şi se înşeală. Până la urmă, nu poţi lua un om nevinovat să-l arestezi 29 de zile pe turnătorii, fără probe, şi să-l târăşti prin tribunale ani de zile. Dacă nu eram eu, ci un nevinovat din Copalnic sau una din rudele voastre, cine l-ar fi băgat în seamă că-şi mănâncă 29 de zile din viaţă la carceră? Sistemul are o problemă şi nimănui nu pare să-i pese. Credeţi că o să renunţ pentru că nişte mizerabili răzbunători inventează poveşti de acum câţiva ani, fără nicio probă şi ei se pot distra cu zilele mele? Mâine o să aresteze pe oricine, absolut oricine, pe invenţii, o să-l ţină în arest cât vor, pur şi simplu? Chiar sunteţi convinşi că nu s-ar putea întâmpla asta dragilor voştri, sunteţi orbi ??? Vorbiţi cu avocatul, maestrul Jurj a văzut toate dosarele şi nu-i venea să creadă, e dictatura Legii sau dictatura Procuratorii?!?

Nu-i vorbă, şi cei din presa centrală vor lua bocanci în gură t de curând, dacă e posibilă o asemenea măgărie. Interesaţi de Oana şi Pepe nu de ceea ce se întâmplă la Baia Mare, vor simţi cruntul mai repede decât îşi imaginează. Adevărul e că-i doare exact acolo unde bănuiţi de comunicat, de lista de semnături, de marş sau de întâmplările de la Pod, mi-e ruşine şi (uneori) scârbă că sunt ziarist. Mi-e şi milă să scuip pe „asociaţiile profesionale”, „ONG”-uri, simpozioanele, trainingurile şi centrele lor „independente”, nişte burtoşi anchilozaţi şi fricoşi, excitaţi de ideea unei vacanţe gratuite la Bruxelles şi lăcrimând de emoţie la vederea unui bufet suedez. Costume şi gel în păr, uneori ţinută sport (dă bine, eşti din popor), fără să aibă nici cea mai mică idee despre dezastrul din presa locală, de presiunile infernale ale unor stârvuri de politicieni sau oameni de afaceri, fără să se întrebe de ce un ziar local poate avea tiraj mai mare decât un „central” distribuit în toată ţara!

După cum spuneam, cu capu-s ok. Cred :) Am şi fumat o ţigară între timp, că ieşea fum :)) Toată lumea vorbeşte de-a pixu’ despre problemele presei, simpozioane câte vrei, toţi cunosc murdăriile şi jocurile, dar ne prefacem că suntem îngerii din cer şi credem că o să ascundem murdăria sub preş să nu pută. Ziarişti?, să fim serioşi...

Sunt mândru de voi, de energia voastră. De acţiunea de la Sighet mi-au spus poliţiştii :) Sunt foarte curios de ziar. Oricum ştiţi fiecare ce aveţi de făcut. Mi-e groază că v-am lăsat singuri, pe ai mei, pe Dor, pe cei din redacţie, da-mi plănuiam să bem un vin şi să mâncăm bunătăţi, nu să fac excursii la Cluj :) Nu vă fie teamă să spuneţi adevărul, asta vor, să vă intimideze prin mine ca să nu mai scrieţi. Joacă murdar. Dor venise să-mi aducă haine şi au pus-o să dea o declaraţie, dar nu au ce să ne facă, pentru că n-am făcut nimic rău. Bunul Dumnezeu vede mizeriile astea, pe toate.

Mâine şi poimâine o să vă scriu fiecăruia o scrisoare până şi lui Mircea care-mi dă cu cotu-n ficat şi lui Lia care se joacă Sven :))) Ştiu cât munciţi, simt cât sunteţi de tensionaţi, îi simt pe părinţii mei necăjiţi şi pe Dor iubindu-mă. Aveţi grijă de voi şi de cei dragi, aveţi grijă unul de altul. Vorbiţi în redacţie, discutaţi, aveţi grijă de ziar. Să-mi monteze cineva Sven pe computerul meu, nu l-am jucat în viaţa mea, da pariu că pot da câte un nume fiecărui personaj? :))))))

Vă îmbrăţişez,

Dan.

Domnule Preşedinte Traian Băsescu,

Am avut onoarea şi plăcerea să vă iau un lung interviu pentru Gazeta de Maramureş (împreună cu Ioana Lucăcel), la Cotroceni, undeva în a doua jumătate a anului trecut. Mi-aţi promis atunci că-mi veţi da unul în fiecare an cât veţi fi preşedinte, simt că am să lipsesc la întâlnire. Am uitat în minutele de final, de conversaţie liberă, să vă spun că am crezut în teoria conform căreia din haos se naşte Ordinea. Acum îmi pare rău.
Lucrez în presă din 1990, sunt un om raţional şi cred că un jurnalist este un cetăţean ca oricare altul, fără privilegii, dar meseria sa e unică. Dacă centre de putere (decizie) vor să intervină pentru a da semnale (aşa cum vedem că se întâmplă în toate domeniile), pentru a regla şi ordona lucrurile în România post-aderare, trebuie să ţină cont de realitatea că intervenţia lor în presă poate detona o bombă nucleară. Dacă nu e corect dozată (intervenţia), ziaristul poate primi un bocanc în tâmplă.
Povestea e simplă. Un război total la Cluj între cei de acolo şi conducerea DIICOT, cu pagini de anchete şi replici mustăcite de cealaltă parte, a dus la o nebunie urmată de reţinerea unui prim lot din ceea ce s-a numit „dosarul Gazeta”. Nu o să vă vorbesc despre iubirea dintre DIICOT şi justiţie sau „greii” Clujului, nu le cunosc îndeajuns, eu ocupându-mă strict de Gazeta de Maramureş.
După arestări, nu am fost audiat niciodată, deşi existau semnale că cei de la DIICOT umblă prin Baia Mare. Mi se părea normal să-şi facă treaba, cu onoare şi iubind adevărul, nu? Mă bucuram că vor afla că nu am datorii, că Gazeta e independentă editorial şi financiar şi că, da, sunt prieten cu Liviu şi Aurelian, nu mi se pare o crimă.
Am fost uimit, recunosc, să constat că sunt încătuşat în faţa redacţiei mele, în 3 ianuarie, dus la Cluj, reţinut pentru 24 de ore şi expediat într-o celulă cu 2 paturi supraetajate în care, dacă întindeam braţele, atingeam pereţii. Încrezător, nu-i aşa, în justiţie, după peste 8 ore de anchetă în care am fost pus în faţa unor simple declaraţii şi a nici unei probe, am fost şocat să descopăr că pot lua din rever 29 de zile de arest şi trimis să măsor cu pasul cei 2 metri lungime (şi 50 de centimetri dintre paturi şi pereţi) ai carcerei mele.
Domnule Preşedinte, sunt un om care crede în Dumnezeu, lege şi onoare. Dacă relaţia cu Bunul Dumnezeu (cel care în mila şi iubirea Sa m-a împiedicat să clachez) îmi permit să o păstrez pentru mine, vreau să vă informez că în ţara pe care o conduceţi Legea şi Onoarea au murit, sau sunt cuvinte goale.
Prin Lege sunt reţinut pentru aderare la grup infracţional, şantaj şi spălare de bani. despre spălarea de bani nu am fost întrebat în anchetă, aşadar sunt condamnat pentru o infracţiune despre care nu ştiu nimic, merit să fiu gâtuit. Despre aderare, recunosc, împreună cu Liviu şi Aurelian am acţiuni la Gazeta de Maramureş, n-am nicio altă firmă, merit să fiu împuşcat.
Am şantajat? La dosar sunt DOAR mărturii scrise de 9 persoane despre care Gazeta de Maramureş a scris acid, recunosc, merit să fiu spânzurat. De fapt, unele dintre declaraţii se referă la „prejudicierea imaginii publice”, o persoană nu o cunosc, pe alta nu am văzut-o decât o dată de la înfiinţarea Gazetei (într-un loc public), iar cu alta n-am vorbit tot de atunci. „Nucleul” dur? Un consilier local PSD, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă în urma materialelor din Gazetă – şi gaşca de 3 pe care strâns-o, disperat şi presat, probabil, de DIICOT. Nimic altceva, doar acele foi cu declaraţii, doar ajunge, nu?, pentru un ziarist.
Domnule Preşedinte, riscaţi să conduceţi o ţară în care turnătoria e lege. Dacă un ziarist, director de ziar, poate fi aruncat în arest pe baza unor simple declaraţii-delaţiuni luate de la cei despre care au scris redactorii săi (şi el), atunci justiţia are o mare problemă. Se spune în formularea DIICOT că „aş fi încheiat contracte de publicitate cu aceste persoane, dar nu am avut niciodată şi nu am contract cu niciunul dintre ei! Înţeleg zelul şi hei-rup-ul DIICOT de a umfla dosarul de la Cluj, cât un elefant (dă bine la raportări), dar aplicarea tiparelor va duce la un dezastru. Nu ştiu pentru cine.
Iubesc această ţară ca un disperat, m-am făcut ziarist pentru că am crezut că prin scrisul meu o pot ajuta. N-am plecat în Canada în 1996 pentru că victoria Convenţiei m-a făcut să cred că am învins. Cunoscuţii noştri au murit la Revoluţie, prietenii mei au fost măcelăriţi în Piaţa Universităţii. Mi-am sacrificat familia, sănătatea, sunt creştin de dreapta şi am spus: ţara şi neamul întâi.
Credeţi că am scris împotriva FSN, FDSN, PDSR, PSD cu patimă pentru a accepta acum să tac? Dacă n-am fost intimidat de cei care mă scuipau şi ameninţau pentru scrisul meu, voi lăsa neputincios şi inert pe cei de la DIICOT să ne extermine pe mine şi copilul meu, Gazeta? De la înfiinţarea Gazetei de Maramureş n-am avut, eu sau oamenii mei, nici măcar o plângere, nici măcar un proces, credeţi că o să las să se urce pe numele meu nişte turnători strânşi cu arcanul de DIICOT, cu pretinse fapte de acum câţiva ani?
Domnule Preşedinte, amare sunt ultimele daruri ale acestei ţări. Îmi revin 3 metri pătraţi dintr-o celulă aflată la 1 metru sub pământ din arestul IPJ Cluj, 27 de bucăţi de faianţă lipită pe podea, o muscă zărită o dată şi care mă întristează că nu mai vine, un neon Norva de 15 W ce merge 24 de ore pe zi, şi un cearceaf întreg pe trei sferturi, pătat cu ceea ce pare sânge vechi. Ah, să nu uit, şi-o găleată în care, cică, „ne putem uşura”. Asta pentru că sunt ziarist şi n-am tăcut, pentru că nu scriu despre muşeţel ci despre licitaţii trucate, „evaporări” de miliarde şi schimburi de terenuri de milioane de euro, pentru că am un ziar independent, pentru că DIICOT vrea să umfle un dosar, pentru că e suficient ca o mână de oameni despre care ai scris să depună plângeri.
Nu eu sunt crima organizată, ci ei, aceste nesătule lipitori locale, despre care mi se spune că nu pot scrie pentru că, iată, mi se bagă pumnul în gură!
Ministerul Public a spus la proces că sunt un „pericol social”. Am recunoscut că sunt un pericol, dar pentru tagma jefuitorilor! Aş face-o din nou dacă ar fi să o iau de la capăt. Aud, domnule Preşedinte, că pentru mine, „pericolul social”, la Baia Mare au semnat mii de persoane, filiale de partide, instituţii, firme, toţi reprezentanţii mass-media(?!). Fără a se lua în considerare, desigur.
Aţi spus, domnule Preşedinte, în decembrie 2004: „Vreau să ştiţi că un lucru extrem de important pe care România l-a pierdut în ultimul timp a fost libertatea presei. Vă garantez, în calitate de viitor preşedinte al României, că, în România presa va redeveni liberă (...) Îmi voi face un titlu de onoare, ca preşedinte al ţării, de a garanta şi a susţine libertatea presei”. Vreau să vă spun că mă simt ocrotit de această declaraţie din moment ce DIICOT îmi poate fabrica un dosar şi să mă arunce în carceră pentru 29 de zile pe baza unor turnătorii fără probe.
Suntem terorizaţi de nişte delatori, ăsta e Sistemul? Uitaţi-vă la oamenii mei de la ziar, primesc telefoane-n noapte ca să fie anunţaţi de voci râzânde că vor fi arestaţi; sau la părinţii mei care şi-au pus apartamentul gaj la bancă – nu pentru ca eu să am în sfârşit măcar o garsonieră, ci ca să-mi construiesc un sediu! De ce nu ne scoateţi pe toţi în stradă şi să ne lapidaţi pur şi simplu?
Dacă cei de la DIICOT vor să mă extermine, ca piesă în jocul lor complex, n-au decât să o facă, am alt drum.
Eu voi intra în greva foamei luni, 15 ianuarie, ora 6. De ce 6? E simplu, e deşteptarea. De ce luni? Pentru că duminică e ziua Domnului şi mă voi ruga pentru drumul meu.
Sunt nevinovat.
Spuneţi-mi, vă rog, să am încredere în Justiţie. O să vă răspund că sunt primul jurnalist român (împreună cu Cornel Sabou) care a câştigat la CEDO un proces împotriva Statului Român. Oho, cunosc Justiţia...
Sunt şi primul ziarist român arestat după aderarea la UE, stranii repere. Sper să fiu primul ziarist român care moare în arest dacă asta va convinge că sunt nevinovat.
Să nu credeţi, domnule Preşedinte, că un ziarist român nu are onoare, sau că în Maramureş trăiesc fătălăi, nu bărbaţi.
Dumnezeu să binecuvânteze România şi să aibă milă de sufletele denunţătorilor, al prigonitorilor şi al meu.
„Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”(Matei 6,34)



Sâmbătă, 13.01.2007 Dan Parcalab
în arestul IPJ Cluj Director General
Gazeta de Maramureş

Zambind

Pentru Dor şi redacţie!

Pentru Dor şi redacţie!

Eu,

Dragii mei, poveştile mele o să semene cu Pulp Fiction, cu cadre intercalate :)

Motor: dacă ieri povesteam de ziua de joi – vineri, hai să o luăm cu începutul. Amiază, la redacţie, Dor făcea netu’, pe Nelu îl auzeam boncănind ceşti prin bucătărie, mă gândeam să îl sun pe Dănutz să-l întreb când facturăm, mă pregăteam să dau o raită pe ziare şi pe site-ul lui Iulian Comănescu (excelent interviul cu Dragoş Stanca, excelent şi Dragoş, mare om de presă, am lucrat cu el la Ziarul de Cluj, profesionist rar, să-l citiţi), când intră un tinerel.

Mie mi-a bătut pleoapa dreaptă de dimineaţă, da’ ce legătură să aibă cu tinerelu’? Dor face netu’, Nelu-şi continuă războaiele cu linguriţele, iar tinerelu’ zice: „Am un subiect. Nu veniţi puţin să discutăm? Mergem la o cafea, un suc, aici, aproape”. Io, lenios de miercuri – 3 ianuarie! –, propun să stăm în birou. El, nu şi nu. Că-n apropiere, că-i un subiect mai delicat, mototolind în mână un „chilot” de plastic transparent cu nişte hârtii. Fiind paranoic, şi 3 ianuarie, îmi zic că-i plin biroul de microfoane după Revelion şi omu’ ştie. (oricum e plin:) ). Hai să mergem, zic. El e uşurat, îl văd pe Nelu că face cafea, Anca e în ceva alb, îi arunc lui Dor: „Ies, nu stau mult” – „Bine” – parcă o şi văd preocupată şi pe jumătate prezentă, zâmbind. Dau să închid uşa după mine şi mă pomenesc scrumând într-un pachet pe trei sferturi plin cu mucuri de ţigări, într-o celulă a arestului IJP Cluj. Mă dor degetele de atâta scris.

Cadru: stânga – o uşă grea de lemn masiv, cu viziera lăsată deschisă. Plusuri, mai intră aer, minusuri, e rece de numa’. Deasupra ei, o plasă de sârmă, gratii, un neon în dungă, mic şi înspre semi-chior (bagă din greu, cred că a funcţionat mai mult încontinuu decât reactorul 1 de la Cernavodă). După el, un grilaj de lemn lăsat în afară.

În faţă – un perete cât ecranul unui cinematograf sătesc, de 3x4, de o culoare în care albul şi gălbuiul şi-au luat poziţii ca la GO. Pe pat, la baza „ecranului”, un pat de metal pe care stă Popică (e Pop, da-i ungur, nu ştie de ce e Pop dacă-i ungur), un tânăr de un bun-simţ uluitor. Are 24 de ani, citeşte pentru a 38-a oară aceeaşi ediţie a Evenimentului Zilei. Ne-a adus gardianul ziaru’, e ăla-n care-s şi eu, cu ochii ca nişte vulcani şi cu bucile obrajilor mai rumene şi întinse ca un şold – spate de purcel.

Credeam că-s mai frumos, vă rog nu vă îmbulziţi să confirmaţi:), îmi pare rău că după 9 ore de anchetă au ales poza în care eram cel mai puţin fotogenic:) . Mi-au distrus imaginea, ceapa lor de ziarişti!:)

Dreapta – alt perete, pe ăsta, însă, a învins decisiv un gri – maro al unor pete ce par de grăsime; şi o „măsuţă” înfiptă-n zid, de 30x30 cm, din beton. Are 2 căni metal roşii, frumoase, cu floricele, 1 1/2 coli A4 sacrificate pe post de faţă de masă, un turn de biscuiţi construit pe o cutie de chibrituri (mai sunt 3 beţe, geniale scobitori, aur curat, deşi nu ai după ce le folosi:) ), ţigări, brichete, pixuri.

Celălalt pat, înspre proiectorul filmului, io, trening scriind în poală – burtă – picioare, pe Psaltire, Bunul Dumnezeu mă înţelege.

Am văzut cu coada ochiului, în dreapta, o tipă micuţă, brunetă, tunsă scurt, s-a întors uşor în profil când m-a văzut, cadrele sunt lente, tinerelul insistă să închidă uşa în locul meu, apar doi tipi, unul chiar masiv, mă gândesc că-i o cursă şi cine ar îndrăzni să mă bată chiar în faţa redacţiei, nici nu apuc să mă gândesc cu care mor primul de gât că tipa e în dreapta sus, mai pe hol, tinerelu’ în dreapta spre colţ acoperind puţin şi uşa, apărată oricum de tipul masiv, în stânga lângă perete celălalt tip. Ce mai, profesionişti. Ce zic eu, super – profesionişti, chiar! Ăsta mare întreabă dacă-s io, io recunosc că-s io, tinerelu’ îmi arată un mandat, îmi pun cătuşele, deja totul e pe repede şi-s deja în maşină.

Mă dor degetele de scris.

M-am prins despre ce-i vorba undeva între prima vizionare a masivului şi poziţionarea lui în spatele meu, lângă uşă. Oricum nu aveam de gând să reacţionez, şi nici la cafea nu puteam să-i invit, nu că-s nepoliticos, ci pentru că nu eram sigur că o terminase Nelu:). Rememorând şi povestindu-vă, chiar sunt profesionişti, clar.

În maşină m-au lăsat să sun un avocat, Niculescu era calm – preocupat, reacţionează corect la crize:). Masivu’ chiar simţit, m-a întrebat dacă mă strâng cătuşele, nu era o întrebare doar de dragul discuţiei, tipa cred că nu mă plăcea absolut deloc, nici nu mi-a vorbit, rece – sloi, bine că nu m-a împuşcat direct:). Au mers după mâncare (tinerelu’ şi cu cel de-al patrulea) poate şi pentru a astupa gura doamnei de la chioşcul Rodipet care era mută de uimire – să nu uitaţi să-mi ţineţi National Geographic!

Le-am explicat că-s calm, au verificat buletinul dacă io-s io, mi-au mai arătat mandatul, era clar. Le-am explicat că nu-i nevoie de cătuşe, masivu’ a fost de acord, dar mi-a explicat să nu fac vreo nebunie, tipa cred că-şi căuta pistolu’:)

Serios acum, chiar OK tipii, tineri toţi patru, dar profesionist – fermi. Mi-ar plăcea să-i mai văd (probabil sunt ascunşi după cagulele ce m-au mai escortat de atunci până azi, inclusiv), da’ nu acţionând pe mine:)

Am mers până la Cluj OK, nu s-a prea vorbit, eu mă gândeam la ale mele, tipa avea un inel pe degetul mare şi bine că nu şi-a găsit pistolu’:), ultimul dintre ei, cel despre care n-am prea vorbit a rămas în Baia Mare după ce-a pus o vorbă bună despre non-necesitatea cătuşelor. M-a deranjat doar că masivu’ nu mi-a dat şi mie o gură de suc, era cel mai omenos dintre ei şi au băut toţi, mai puţin io, infractoru’:). Nu-i port pică, chiar un tip OK, şi el şi tinerelu’.

Gata, vă ajunge!

Stingerea s-a dat demult, asta e ultima scrisoare de azi. Vă mai spun doar că, în timp ce stăteam în maşină între masivu’ şi doamna de la Rodipet, muream de ciudă pentru un singur lucru: n-am sărutat-o pe Dor când am plecat. A zis doar „bine” şi cred că zâmbea preocupată în faţa monitorului...

Să aveţi grijă de ziar! Io-s bine, mă dor degetele că n-am mai scris atât din armată:). Vedeţi ce faceţi p’ acolo, grijiţi de voi şi unii de alţii. Începe să mi se facă dor de voi:)

Vorbiţi, sfătuiţi-vă, adunaţi-vă şi aveţi grijă de ziar!

Vă îmbrăţişez şi un sărut pentru Dor!

Dan

08.01.2007

Pentru Dor şi redacţie!

Dragii mei,
decalajul ăsta de timp mă omoară. Eu scriu la momentul x, scrisoarea ajunge peste 2-3 zile.
Azi, marţi seara, când vă scriu (o să ajungă vineri-sâmbătă, probabil) am trăit o zi frumoasă a vieţii mele, v-am revăzut pe toţi. E drept că în „Glasul Maramureşului”, era imposibil să faceţi ziarul până luni, e de înţeles. Am văzut pe prima pagină că vă pregătiţi să scoateţi o ediţie specială mâine, adică miercuri, nu mă îndoiesc că o va pune alături de atâtea alte ediţii de colecţie, mai ales că asta e scoasă în condiţii de criză :)
Încep să cred că mi-e mai uşor mie aici, în arestul IPJ Cluj, decât vouă acasă, că doar citesc Biblia, mă rog, mă gândesc la voi toţi şi la nebunia asta.
Poate e un bun prilej de a-mi cere iertare dacă v-am greşit vreodată cu ceva, v-am privit mereu ca pe copiii sau fraţii mei. Aţi fost şi sunteţi parte din familia mea, poate că uneori nu am avut suficient timp să facem toate câte ni le-am propus şi acum îmi pare rău. De Dor, ce să mai spun...
Sincer, nu mă aşteptam ca lucrurile să evolueze atât de repede, poate şi pentru motivul că timpul trece, uneori, îngrozitor de încet. Aveam alte proiecţii asupra a ceea ce se va întâmpla, m-am înşelat în privinţa rapidităţii. Privind în spate, cred că am vrut să-i spun procuroarei că greşeşte profund în privinţa estimărilor ei asupra a cum se vor mişca lucrurile, n-am făcut-o, oricum n-ar fi consemnat.
Ziarul a fost un şoc, ca şi cum ai fi lansat o bombă în încăperea aia, l-a citit aproape toată lumea, erau înmărmuriţi. Nici nu-mi închipui ce va fi dacă voi ajunge să văd mâine ziarul...
Dincolo, la Tribunal, unde e celălalt arest e boierie, au televizor, cafetiere, etc. Asta e o cameră în care timpul a îngheţat, e exact ca pe vremea lui Horea, Cloşca şi Crişan, n-am nicio idee ce se întâmplă şi nu pot să estimez (sau anticipez) ce veţi face sau măcar cum vă gândiţi că ar trebui să faceţi.
Aşa cum vă cunosc, sunt convins că veţi proceda corect, doar suntem Gazeta de Maramureş şi acolo lucrează oameni adevăraţi. nu vă temeţi, luaţi deciziile împreună, va fi bine. Mor de curiozitate, mă enervaţi că vă „distraţi” fără mine :), parcă văd că-i agitaţie şi vânzoleală :))
Momentele de criză dovedesc oamenii puternici, voi aşa sunteţi aşa încât nu-mi fac griji, sunt pe mâini bune.
Sunt fericit că v-am cunoscut, pe fiecare dintre voi în parte, este o onoare pentru mine să lucrez cu oameni ca voi. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare, Bunul Dumnezeu va hotărî, nu vă daţi bătuţi şi nu fiţi sceptici, va fi ok. Aveţi grijă de voi şi unii de alţii, aveţi grijă de ziar şi nu uitaţi că nu suntem cârpă de şters pe jos, ci Gazeta de Maramureş!

Vă îmbrăţişez,
Dan

Ziarist in celula 5

Intr-un decembrie prea devreme uitat, tineri ai acestei tari au murit pentru ca s-au ridicat din genunchi cu speranta ca noi vom invata sa stam drepti, in picioare.
Azi, onoarea mea de roman maramuresean si ziarist imi cere sa stau drept, chiar daca peste mine s-a napustit urgia nedreptatii. Pentru ca pe mine ma cheama Dan Pacalab si nu Frunza'n Vant, va anunt ca incepand de luni, 15 ianuarie 2007, ora 6, voi intra in greva foamei pentru a protesta impotriva unui sistem absurd, ticalosit si pervers.
Sunt nebun? Nu. Pur si simplu m-am saturat sa mi se bage pumnul in gura, sa fiu obligat sa accept ca albul e negru.
De ce Absurd?
Pentru ca pe fondul unui razboi total intre conducerea DIICOT Cluj si "grupul ziaristilor de la Cluj" (arestarile din octombrie), numele meu si al saptamanalului pe care il conduc -Gazeta de Maramures- au fost terfelite printr-un sir de actiuni uluitoare, gandite, regizate si executate chirurgical. Asupra cui? Asupra copilului meu, GAZETA, nu un ziar de 4 pagini, ci o revista de rafinament si atitudine, auditata BRAT la zi.
De ce Ticalosit?
Pentru ca adunand in ziar nedreptatle Maramuresului am deranjat persoane care isi inchipuie ca functiile sau afacerile lor mafiote sunt intangibile. Intre filele dosarului pe baza caruia am fost judecat si apoi arestat pentru 29 de zile se regasesc declaratiile sau marturiile a 9 persoane. Sunt conducatorul Gazetei si am scris despre ei, da; am avut dreptate in fiecare caz. Sunt ziarist si as face-o din nou. Daca pentru asta merit celula de sub pamant, din arestul IPJ Cluj, fie.
De ce Pervers?
Pentru ca justitia ma poate condamna la 29 de zile de arest pe baza unor simple delatiuni de cea mai joasa speta, fara nici o alta dovada in plus la dosar. Atrag atentia presei romanesti, la modul cel mai serios, ca dupa acest experiment un ziarist va putea fi arestat si trimis intr-o celula de 6 metri patrati pe baza unor simple turnatorii. Deranjat, platit sau invatat-ghidat orice subiect al unei investigatii jurnalistice va putea spune (dupa ani de zile, ca-n cazul meu) ca a fost presat. M-ar onora sa aud ca profesionistii adevarati din presa, care nu se tem de DIICOT sau dezinformari sa aiba curiozitatea de a ancheta, in Maramures, fiecare caramida a cazului meu.
Atrag atentia presei straine si a ambasadelor occidentale de la Bucuresti asupra acestui spectacol grotesc- asasinarea morala a unei redactii de ziar- pentru o singura vina: curajul de a spune adevarul.
Eu sau oamenii mei nu am avut de la aparitia Gazetei nici un proces; acum o hoarda de nevolnici turnatori calca peste numele meu, fara nici o proba, pentru pretinse fapte de acum cativa ani!
Aud ca in Baia Mare, Maramures, se strang semnaturi pentru mine, sunt sute, poate mii. Le multumsc tuturor. Poate intre silicoane si cupluri celebre, presa centrala va afla de ele.
Nu am ce negocia. Sunt nevinovat.
E drept, trupul meu apartine DIICOT si Justitiei dar sufletul este al bunului Dumnezeu. Daca cineva isi inchipuie ca pot fi intimidat se inseala amarnic.
Sunt primul ziarist roman(impreuna cu Cornel Sabou) care a castigat un proces cu Statul roman la CEDO si primul ziarist roman arestat dupa 1 ianuarie 2007, aderarea la UE. Stranii repere. Sper sa fiu primul ziarist roman care moare in arest poate asa va voi convinge ca sunt nevinovat. Pofta buna, ziaristi romani!

Arestul IPJ Cluj
Joi, 11.01.2007, dupa ora stingerii
Dan Parcalab

Pentru Dor şi redacţie!

Pentru Dor şi redacţie

Dor e inima mea!

Dor – ţigări, plicuri (100), să vorbească şi cu ai mei, şi cu Alexandru

Dănuţz – rezervat site pe internet pentru un blog – nume accesibil (e luat dan.ro, cred)

Azi, mâine şi poimâine căutate în arhivele din garaj toate ziarele în care s-a scris, făcute dosare

Luni – conferinţă de presă la Carpaţi sau undeva select (în centru – Rivulus?), să participe musai Puiu, Nelu şi cine mai vrea din redacţie Cipri, Ioana. Poate ar fi bine să meargă şi Dor. Toată media invitată, undeva pe la 12 – 13, să aibă vreme să fie anunţaţi şi răs-anunţaţi. Prezentaţi dosarele şi dat la fiecare organ media. Asta cu conferinţa de presă ar trebui discutată şi cu Niculescu, după mine trebuie neapărat făcută – mai ales că nu apărem duminica asta.

Dănuţz facturat şi ţinut de grijă de bani. Trebuie văzut dacă pot să semnez o hârtie pentru bancă şi trezo ca să poată opera în conturi.

Eu sunt mai mult decât ok, cred că mă simt un fel de conte de Monte- Cristo :) scriu articole în cap, mă gândesc la Dor, la ai mei, la Alexandru, la Rise of Nations :). Şi la redacţie mă mai gândesc, da’ voi sunteţi mari şi puternici, că aşa îmi place să cred că v-am crescut.

Dor să vorbească mereu cu ai mei, cred că-s terminaţi…

Redacţia să funcţioneze pur şi simplu, sunt convins că o pot face. Fără blegeli, ramoleli, sentimentalisme, plânsete şi aduceri aminte, că nu-i vremea de asta. Eficienţă.

Dănuţz să se ocupe şi să rezolve musai problema cu bonurile de masă, exact ca luna trecută, ţinând cont de cei care au trecut în decembrie pe carte de muncă.

Dor, mai am bani în buzunarul din spate de la blugii ăia albaştri, o să-ţi ajungă. Nu uita de gaz, curent, TV 

Repet, sunt toate ok, staţi liniştiţi, nu are rost să vă descriu competiţia intelectuală între mine şi politzai . Până la urmă în toate e o componentă hazoasă, unul dintre tipii de la DIICOT avea ca sonerie pe mobil meodia aia celebră din Naşu’ ):)

Fetele din redacţie să nu se apuce de plânsete, şi nici aparţinătoarele băieţilor, că mă supăr.

Dor, eşti sufletul meu.

Mi-ar place să vă întâlniţi şi să discutaţi împreună problemele din redacţie şi administraţie, o să trebuiască să treceţi peste toate astea fără mine. Ar fi bine ca Puiu şi Nelu să aibă discuţii separat cu Marian Ilea şi Florescu. Având în vedere cine m-a acuzat, ar trebui emis un apel-comunicat de presă, raţional-concis, şi semnat de cei din presă (toată presa) de la directori ziare, tv, radio şi până la simpli reporteri, realizatori tv-radio, operatori etc. Cât mai mulţi. O să ne dăm seama cine ne sunt prietenii. Asta ar trebui să fie lansată luni, repet, pe ideea că toţi cei care au făcut plângeri sau sunt martori au motive să se răzbune pe mine (pe GAZETA), pentru că am scris despre ei sau le-am stricat afacerile. Comunicatul-apel să fie terminat de semnat de cei din media până joi seara, ca să poată să fie publicat în ziar. Trebuie să aibă nume, funcţia şi instituţia media la care lucrează fiecare, folosiţi-vă şi de Ilea şi Florescu pentru a strânge semnături de la toţi – e importantă chiar şi o semnătură, două, trei, zece, de la Galaxia, Maramureş Jurnal sau ziarul unguresc.

E un cutremur în presa maramureşeană, sunt curios să văd cum vor reacţiona. Adunaţi-vă şi faceţi asta, e important, extrem de important. Folosiţi-vă cunoştinţele – simt că şi o semnătură a unui operator de la Cinemar este extrem de importantă. Dacă aş fi eu, aş strânge peste 100, numai la Axa sunt peste 50, dacă puneţi toate ziarele, televiziunile şi radiourile ajungeţi departe. Mergeţi în redacţii, vorbiţi cu ei la telefon, dar luaţi-le şi semnăturile, nu doar un acord telefonic, ca să puteţi publica fascimilurile în ziar. Nu trebuie un text blegos, sentimental, că nu am nevoie de semnătura lor de milă, ci de un text constatativ, de avertisment: lucrează în presă, mâine li se va întâmpla lor, dacă cei despre care vorbesc vor face plângeri ca să se răzbune. De ce nu avem până acum niciun proces?

Ca să revenim la mine, eu sunt bine :)

Şi Dor e inima mea!

Să faceţi un ziar mai bun, că vă rup picioarele!:)

Dan

P.S. Dor, iartă-mă dacă ţi-am greşit cu ceva. Eşti inima, sufletul şi respiraţia mea. Îmbrăţişează-i pe ai tăi.

No, asta ar fi fost vineri, vă scriu una separat azi, adică duminică. Le pun pe toate luni, pariu că le încurcaţi? 

Pentru Dor şi redacţie!

07.01.2007

Pentru Dor şi redacţie!

Eu,

Asta e scrisoarea de duminică, să n-o încurcaţi cu aia de vineri. :) Mă rog, aia nu e o scrisoare în înţeles pur-sânge, ci o listă pe care am deschis-o pentru câteva lucruri ce-mi erau necesare. Odată cu deschiderea, s-a deschis şi pofta de scris :) aşa că a ieşit un fel de talmeş-balmeş, vă descurcaţi voi cumva. :)

Ca să fiu sincer, lista aceea de necesar şi gânduri am început-o pe un şerveţel :) (să-i dea Dumnezeu sănătate lui Dor, că ea-mi tot îndesa pacheţele prin buzunare. Sunt aur curat, mai ales că nu m-am dus la „întâlnirea la cafea” cu tânărul de la DIICOT cu hârtia igienică la mine :)) şi s-a dovedit, pentru totdeauna, utilitatea lor). Ca să închid paranteza, în timp ce trudeam ca un sclav din Egiptul de Mijloc (vă explică Nelu) :), colegu’ de cameră de joi seara–vineri dimineaţa îmi spune: „Da’ de ce nu cereţi hârtie, haideţi că vă rezolv eu”. Se apucă de bătut în uşă, vine gardianu’, deschide vizorul (ca-n filme, zău) şi zice ăsta: „Nenea Mihai, nu-i daţi lu’ Bătrânu’ nişte hârtie, că ui’ pe ce scrie”! Mihai se conformează, vine cu hârtia (mai multe coli, vreo 3). Eu rămân interzis. Ăsta micu’ de care vă povestesc e un ţigănuş de vreo 18 ani, trecut pe la casa de copii (abandonat şi apoi recuperat de mamă) care făcuse ceva tâlhărie, găinărie mai curând, cred. E puţin dili’, da’ copil bun, mi-a zis că-mi dă şi ţigări (da’ mai aveam vreo două, că-mi lăsase cel de miercuri seara–joi dimineaţa, o să revin asupra perioadei – prima zi). Ăla micu’ mi-a dat şi de mâncare joi seara, că eu nu mâncasem de marţi, sincer să fiu nici nu-mi era foame. Avea nişte carne şi slănină friptă într-un lighenaş de plastic, cu untură, am luat o bucăţică mai friptă de slănină, mi-a fost suficient, chiar nu-mi prea era foame (Dor, avem şi noi un castron mai înalt, din plastic tare :)). Cred că-l cheamă Vali, nu ne-am prezentat :), când m-au adus pe mine înapoi joi seară plângea de se scutura tricoul pe el. Pentru că regulamentul spune să nu rămână niciodată unul singur, îl mutaseră cu mine dintr-o cameră de 4 paturi în care stăteau 3, împreună cu mine. Unde am stat miercuri seara – vineri dimineaţa era o carceră împuţită, unde dacă întindeam braţele atingeam pereţii, partea bună era că mi-am ales patul de jos şi nu-mi bătea neonu-n cap :), că aici neoanele (Nerva, LT 15 W/010 :)) merg tot timpul, parcă eşti în Matrix :). No, şi ăsta micu’ suferea de claustrofobie, cred, plus că se obişnuise în cealaltă cameră, unde se împrietenise cu „un bătrân” de vreo 50 de ani care-şi omorâse soacra, beat fiind. Abia acum mă prind, să-i fi părut atât de în vârstă de mi-a zis „Bătrâne”? :)

În fine, cu alte poveşti despre zilele alea, cu altă ocazie. Să-mi deschideţi blog :). Serios!

Revenind, sunt OK. Cu capu’ stau bine (şi asta şi datorită lui Dor care mi-a pus în pachet o Biblie, Psaltirea, un acatist al Sfintei Maici şi un rozar, săru-mâna, Dor). Nu mi-e foame, nici frig, am haine de schimb, sunt în putere, aşa că aveţi grijă de voi şi de ziar, că vă sparg! :)

Ăştia de la DIICOT sunt nişte ciudaţi, mă rog, cică îşi fac meseria (nici măcar nu ştiu când au apărut ziarele...). Spun că-s ciudaţi pentru că tot încearcă să lege Maramureşul de Cluj, nu-i interesează cum, chiar forţând lucrurile. Dacă ar fi de bună-credinţă ar recunoaşte şi ar şti că am fost independenţi, cică-şi fac meseria, dar din tot noianul de informaţii sau declaraţii iau doar ce le convine, aşa vor să mă convingă că am „aderat”. Habar n-au de realitate sau, dacă au, cu atât mai rău, înseamnă că fac un joc înalt.

Nu ştiu ce urmează, poate că vă vor chema şi pe voi să daţi declaraţii.
Nu vă fie teamă, spuneţi adevărul, că doar n-am făcut nimic rău, doar am scris despre nişte bandiţi. Mai devreme sau mai târziu, totul va ieşi la iveală, inclusiv minciunile şi răzbunările lor. S-ar putea, având în vedere cele întâmplate la Cluj, să existe presiuni şi pe voi, fiţi corecţi, puternici şi spuneţi adevărul, ca să le putem dovedi că noi suntem GAZETA de Maramureş.

Având în vedere presiunile groaznice la care au fost supuşi tot cei de la Cluj (care, însă, n-au avut legăturile interne pe care le avem noi) şi faptul că acolo au plecat 90-95% din oameni, îmi dau seama că e greu. Cunoscându-vă, pe unii dintre voi crescându-vă, mi-ar plăcea să cred că veţi rămâne împreună, sunt aproape convins că aşa va fi, căci, repet, noi suntem GAZETA de Maramureş. Dacă, din motive pe care nu mi le pot închipui, cineva dintre voi decide să mă părăsească pe mine şi GAZETA, promit să-l înţeleg.

În ceea ce priveşte conferinţa de presă, având în vedere că am scris despre ea în scrisoarea ce mă gândeam că vă va ajunge până la sfârşitul săptămânii, iar scrisoarea asta va ajunge miercuri–joi sau ştiu eu când, vedeţi şi voi cum vă descurcaţi. Trebuie făcută. La fel şi celălalt proiect. Puteţi fiecare să-mi scrieţi pe adresa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Cluj Napoca, str. Traian 27, numele meu, cu menţiunea – Arest –, ar trebui să-mi ajungă. Folosiţi adresa numai după ce mai vorbesc cu Dor şi am certitudinea că e corectă. Nu ar strica să publicaţi adresa şi-n ziar şi pe internet (după ce e confirmată ca adresă şi neapărat scris „Arest”), ar fi chiar o idee bună. A mea :).

No, v-am scris mai mult decât mi-am propus, mă dor degetele :))

Nu fiţi trişti, nici speriaţi, că nu aveţi de ce. Aveţi grijă de voi şi unul de celălalt, vă îmbrăţişez pe toţi.

Un sărut lui Dor, inima mea.

Dan

P.S. Nu pierdeţi scrisorile şi nici plicurile!

P.S.S. Încă un sărut pentru Dor! :)