Friday, February 2, 2007
29.01.2007
29.01.2007 pentru toţi!
Eu,
şi mă miram într-o scrisoare ce repede trec zilele, uite că ianuarie e ca şi dusă. Mi-am mâncat zilele astea din viaţă, pe capul denunţătorilor şi prigonitorilor să fie ruşinea, oricum nu-mi pot primi zilele înapoi. Iar mizeria asta de rechizitoriu şi modul pervers în care amestecă (cu bună ştiinţă) lucrurile, datele, îi descalifică total. Aceşti oameni se joacă nepăsători cu zilele vieţii mele, construiesc castele din minciunile şi delaţiunile jegoase ale celor ce vor să se răzbune pe mine. Sunt împăcat, fiecare va da seamă pentru ale sale, mă rog să nu li se socotească lor aceste păcate.
Plouă. Zăpada s-a topit demult. Azi dimineaţă am ieşit la plimbare, că era frig şi destul de îngheţat pe jos, acum e plin de apă, umezeală şi o ploicică mocănească. De la geam se vede celălalt corp, am înţeles că în el sunt săli de curs şi „laboratoare” (ateliere) pentru diferite meserii. Trebuie să văd dacă n-au vreo clasă în care se învaţă jurnalistica, oricum vrea să-mi dovedească diicotu’ că nu mă pricep :) Bine că se pricep ei, nici măcar nu ştiau când au apărut ziarele, susţineau că GAZETA de Maramureş a apărut prima :) Profesionişti, nu glumă.
La capătul clădirii din faţă e Biserica, nu m-au lăsat ieri să merg la Sfânta Slujbă. Au zis că, fiind în greva foamei, nu pot să mă duc cu ceilalţi deţinuţi, că se fac „combinaţii şi şmecherii”, adică ar aduce cineva mâncare şi eu aş înfuleca în timpul Slujbei :) Şi eu care credeam că-s paranoic :)) Rămăsese că mă voi întâlni cu părintele, vă daţi seama că nu s-a întâmplat. Aşa că de ţigări m-am lăsat, că nu mă lasă fiind în greva foamei, la Biserică nu-mi dau voie, că poate-mi aduc hoţii mâncare şi devorez o jumătate de viţel. Sunt curios ce o să-mi mai interzică, poate Biblia, că citesc despre azime, iezi, turturele, viţei, miere, smochini, untdelemn, vin şi astea nu-mi fac bine, eu fiind în greva foamei.
Ieri şi azi (luni) am dat peste nişte doctori simpatici, în sfârşit, mi-au luat sânge pentru analize şi deja clasica „tensiune”. De ieri dimineaţă, tânărul care era în greva foamei a renunţat, aşa încât l-au mutat la „Carantină” (e o perioadă de vreo 21 de zile în care orice intrat în Penitenciar o petrece într-o carantină). Am rămas singur, cu cărţile şi ale mele gânduri. Medicul m-a întrebat azi dacă nu mă simt singur, i-am spus că am Biblia, cred că mă crede sonat. Toată lumea îmi explică faptul că nu fac bine, că nu rezolv nimic, dar, în fond, fiecare avem drumul nostru. Au trecut 15 zile de când sunt în greva foamei, şi vor mai trece exact atâtea câte vor mai fi nevoie şi-mi va îngădui Bunul Dumnezeu.
Cel mai distractiv e apelul (de dimineaţă şi de seară), aici toate momentele importante sunt anunţate prin sonerie, la ora fixată pentru fiecare. Ei bine, la apel, trebuie să mă dau jos din pat şi să deschid geamul. Unul din cei 4 care intră în cameră (mai e un mascat pe hol, la asigurare) are pe umăr un ciocan uriaş de lemn, cu care bate în gratiile exterioare de la geam :) Asta aşa, ca să audă o eventuală tăietură a barelor, poate folosesc pixul sau o coală A4 ca să evadez :)) Toată lumea e foarte serioasă în acest ritual, inclusiv cel ce cară ditamai ciocanul, te joci cu măsurile de siguranţă? :)
Eu sunt bine, ceea ce le doresc şi duşmanilor şi prigonitorilor mei. Pot să fie fericiţi, mi-au ucis atâtea zile din viaţă pe minciunile lor.
Să aveţi grijă de voi şi unul de celălalt, nu fiţi îngrijoraţi pentru mine. Vom vedea marţi sau miercuri ce va hotărî Bunul Dumnezeu. Salutări tuturor dragilor.
Vă îmbrăţişez,
Dan
27.01.2007
pentru toţi!
27.01.2007
Eu,
ieri, vineri, ne-am pomenit dimineaţa cu doi poliţai care ne-au ameninţat că ne mutăm din Arest. De joi, era şi Aurelian cu mine, aşa că au făcut economie de vorbe :), oricum erau cam scârboşi, mai ales poliţistul burtos, era extrem de zelos, cred că visează ceva medalie.
Ne-am făcut bagajele, o nebunie, mi-am dat seama cât amar de haine îmi pusese săraca Dor. Am luat şi scrisorile de la voi: le-am pus într-un rucsac, o geantă neagră cu rotile şi am îndesat şi într-o plasă :) Aţi scris, nu glumă!
Am ajuns la Gherla cu duba, împreună cu trei tipi care erau deja „profesori”: am aflat cum se deschid cătuşele, cum se încarcă nişte cartele, cum se numesc cei fără carte – „urşi” şi gardienii – „tramvaie”. Ce mai, o grămadă de lucruri folositoare, mi-am şi spus „aici e adevărata viaţă, înveţi şi vezi lucruri uluitoare, nu afară”. Deh, recunosc că mi-ar place să reîncarc cartele, îmi dau mai mult de 48 de ani şi 5 luni pentru asta? :)
După o tură de ţigări într-o cameră de sortare a ajuns şi cealaltă tură de 4, parcă eram în boxă, cu bagaje. N-am stat foarte mult împreună, ne-au verificat bagajele cu atenţie (fiecare plic:) ), au scuturat ziarele pe care le mai aveam la mine, au deschis săpuniera, la sânge, ce mai. Apoi, ei au fost duşi la etajul 3, într-o cameră, eu depus într-o cameră, cred că a fost de izolare, la parter, „peste drum” de cabinetul medical, fiind în greva foamei.
Corpul ăsta de clădire e imens, tot complexul e uriaş, cred că sunt mai mult de 1000 de deţinuţi aici. Chestia cu supravegherea medicală e un fel de fiţă birocratică, se ia tensiunea şi pulsul, asta e toată „supravegherea”. M-a întrebat medicul dacă am probleme şi i-am mărturisit că sunt nevinovat, nu se aştepta, o să se obişnuiască :) Săracii de ei, cu toţii, sunt ca la o bandă rulantă la care vin conserve, deocamdată nu cred că vreun gardian de aici poate face „setări fine”. Camera aia de izolare avea înspre interior, la geamuri, un grilaj metalic cu lacăt. Evident, geamurile erau deschise, căldură ioc, cheia de la lacăt nicăieri. Chestia cu căutatul cheilor a durat câteva ore, în cameră era exact la fel de frig ca şi afară (şi era frig!), nimeni nu părea foarte impresionat, probabil aşa ne putem căli cu adevărat după atâtea zile de greva foamei. M-am îmbrăcat cu tot ce-am prins, eram un balon de tricouri :) şi m-am băgat sub pătură. Într-un final, a venit un gardian hotărât, cu un ciocan şi-a rezolvat problema lacătului, deşi, la ce supărat e, ar fi fost de ajuns să-şi arunce privirea :) În cameră mai e un tinerel, venit tot din arestul de la Cluj, e nemulţumit de încadrare, că l-au băgat la tâlhărie nu la furt, aşa cum pretinde că s-a întâmplat.
După închiderea geamurilor (ce dau înspre terenul de sport) s-a mai putut sta în cameră, deşi era frig, apoi s-a dat căldura. Am dormit de la 8 până dimineaţă, eram obosit de atâta muncă :) Vestea proastă e că mi-au luat ţigările.
Nu înţeleg ce legătură au ţigările cu greva foamei. Nu vreau să-i judec greşit şi să cred că îşi imaginează că e un mijloc de a mă convinge să renunţ, o să mă las de fumat dacă trebuie.
Azi, sâmbătă, chiar înainte să mă apuc de scris, ne-au mutat într-o cameră umană, e mai cald, are cameră de baie şi gresie pe jos. Am şi masă! :) Incredibil ce bine e să ai o masă, micile bucurii :)
La arest condiţiile erau îngrozitoare faţă de ce-i aici, însă băieţii erau nişte oameni adevăraţi, mai puţin vrei 2-3. O să trec să-i salut într-o zi.
Azi e a 13-a zi în care n-am mâncat nimic, de ieri gata şi cu ceaiul, dor apă. Acum, că nici nu fumez, o să rezist mai mult :)
Nu ştiu noua adresă de aici, probabil a luat-o Dor, care a venit azi în vizită să-mi reamintească uluiala că-i atât de frumoasă şi de deosebită. Mi-a mai spus de una-alta, sper să ne vedem în curând, Bunul Dumnezeu va hotărî când vă voi îmbrăţişa pe toţi. Salutări la cei dragi, la cei din presă, aveţi grijă de voi şi unii de alţii şi de ziar. Nu i-am uitat pe ai mei părinţi, pe Dor şi pe eroul meu, Alexandru, o să le scriu.
Singurul lucru ce mă deranjează în cameră asta e o etichetă lipită de „salam ţărănesc de şuncă” :))
Vă îmbrăţişez, Dan.
27.01.2007
Eu,
ieri, vineri, ne-am pomenit dimineaţa cu doi poliţai care ne-au ameninţat că ne mutăm din Arest. De joi, era şi Aurelian cu mine, aşa că au făcut economie de vorbe :), oricum erau cam scârboşi, mai ales poliţistul burtos, era extrem de zelos, cred că visează ceva medalie.
Ne-am făcut bagajele, o nebunie, mi-am dat seama cât amar de haine îmi pusese săraca Dor. Am luat şi scrisorile de la voi: le-am pus într-un rucsac, o geantă neagră cu rotile şi am îndesat şi într-o plasă :) Aţi scris, nu glumă!
Am ajuns la Gherla cu duba, împreună cu trei tipi care erau deja „profesori”: am aflat cum se deschid cătuşele, cum se încarcă nişte cartele, cum se numesc cei fără carte – „urşi” şi gardienii – „tramvaie”. Ce mai, o grămadă de lucruri folositoare, mi-am şi spus „aici e adevărata viaţă, înveţi şi vezi lucruri uluitoare, nu afară”. Deh, recunosc că mi-ar place să reîncarc cartele, îmi dau mai mult de 48 de ani şi 5 luni pentru asta? :)
După o tură de ţigări într-o cameră de sortare a ajuns şi cealaltă tură de 4, parcă eram în boxă, cu bagaje. N-am stat foarte mult împreună, ne-au verificat bagajele cu atenţie (fiecare plic:) ), au scuturat ziarele pe care le mai aveam la mine, au deschis săpuniera, la sânge, ce mai. Apoi, ei au fost duşi la etajul 3, într-o cameră, eu depus într-o cameră, cred că a fost de izolare, la parter, „peste drum” de cabinetul medical, fiind în greva foamei.
Corpul ăsta de clădire e imens, tot complexul e uriaş, cred că sunt mai mult de 1000 de deţinuţi aici. Chestia cu supravegherea medicală e un fel de fiţă birocratică, se ia tensiunea şi pulsul, asta e toată „supravegherea”. M-a întrebat medicul dacă am probleme şi i-am mărturisit că sunt nevinovat, nu se aştepta, o să se obişnuiască :) Săracii de ei, cu toţii, sunt ca la o bandă rulantă la care vin conserve, deocamdată nu cred că vreun gardian de aici poate face „setări fine”. Camera aia de izolare avea înspre interior, la geamuri, un grilaj metalic cu lacăt. Evident, geamurile erau deschise, căldură ioc, cheia de la lacăt nicăieri. Chestia cu căutatul cheilor a durat câteva ore, în cameră era exact la fel de frig ca şi afară (şi era frig!), nimeni nu părea foarte impresionat, probabil aşa ne putem căli cu adevărat după atâtea zile de greva foamei. M-am îmbrăcat cu tot ce-am prins, eram un balon de tricouri :) şi m-am băgat sub pătură. Într-un final, a venit un gardian hotărât, cu un ciocan şi-a rezolvat problema lacătului, deşi, la ce supărat e, ar fi fost de ajuns să-şi arunce privirea :) În cameră mai e un tinerel, venit tot din arestul de la Cluj, e nemulţumit de încadrare, că l-au băgat la tâlhărie nu la furt, aşa cum pretinde că s-a întâmplat.
După închiderea geamurilor (ce dau înspre terenul de sport) s-a mai putut sta în cameră, deşi era frig, apoi s-a dat căldura. Am dormit de la 8 până dimineaţă, eram obosit de atâta muncă :) Vestea proastă e că mi-au luat ţigările.
Nu înţeleg ce legătură au ţigările cu greva foamei. Nu vreau să-i judec greşit şi să cred că îşi imaginează că e un mijloc de a mă convinge să renunţ, o să mă las de fumat dacă trebuie.
Azi, sâmbătă, chiar înainte să mă apuc de scris, ne-au mutat într-o cameră umană, e mai cald, are cameră de baie şi gresie pe jos. Am şi masă! :) Incredibil ce bine e să ai o masă, micile bucurii :)
La arest condiţiile erau îngrozitoare faţă de ce-i aici, însă băieţii erau nişte oameni adevăraţi, mai puţin vrei 2-3. O să trec să-i salut într-o zi.
Azi e a 13-a zi în care n-am mâncat nimic, de ieri gata şi cu ceaiul, dor apă. Acum, că nici nu fumez, o să rezist mai mult :)
Nu ştiu noua adresă de aici, probabil a luat-o Dor, care a venit azi în vizită să-mi reamintească uluiala că-i atât de frumoasă şi de deosebită. Mi-a mai spus de una-alta, sper să ne vedem în curând, Bunul Dumnezeu va hotărî când vă voi îmbrăţişa pe toţi. Salutări la cei dragi, la cei din presă, aveţi grijă de voi şi unii de alţii şi de ziar. Nu i-am uitat pe ai mei părinţi, pe Dor şi pe eroul meu, Alexandru, o să le scriu.
Singurul lucru ce mă deranjează în cameră asta e o etichetă lipită de „salam ţărănesc de şuncă” :))
Vă îmbrăţişez, Dan.
25.01.2007
pentru toţi!
25.01.2007
noaptea
Eu,
vestea bună e că m-au mutat cu Aurelian. E la fel de cărunt şi râde cu toată burta :), că-n nebunia asta am găsit motiv să mai şi râdem. Ziceam că, întrucât nu ne prezentăm la lucru, o să ne desfaceţi contractul de muncă, e ceva prevedere în Codul Muncii? :))
A cărat cu el un vraf de plase şi plăsuci, e cam la fel de ordonat ca şi mine :). Vârful situaţiei în care ne aflăm a fost în momentul în care am constatat că, disciplinat, are cearceaf personal, optimist, albastru marin şi o pătură cu pitici ! :) Pitici ? :))) Suntem ceva de groază, fiecare cu ale lui, plus piticii ! :)))
No, aşa că în timp ce vă scriu, un iepuraş doarme râzând în somn, iar un pitic cu nas rotund şi barbă albă ţine ochii închişi, în celula 5 :) Pe pitic îl bănuiesc că mă spionează când nu mă uit la el, ţuşti îşi închide pleoapele, n-am încredere în seninătatea lui :) Iepuraşul pare animal de treabă, cum se spune pe la noi, e un animal dintr-o bucată :)
În rest, toate-s la locul lor. A trecut şi a 11-a zi de greva foamei, s-a înfundat WC-ul (e ceva sabotaj cu nişte cartoane sau asist la decesul întregului stabiliment, că scârţâie din toate încheieturile, mereu se întâmplă ceva, mai mult lucrează instalatorii decât lucrăm noi :)) Am fost şi la medic azi, mi-a luat sânge pentru glicemie, cică-s ok, am slăbit 1 kil, sunt perfect. Nu înţeleg de ce mai mănânc „afară” :)
Ceaiul e o savoare colonială, e de o aromă sublimă, exotică, probabil un adevărat ceai de Ceylon :) Mâine poate ne mută dincolo, lângă Tribunal, încă nu ştiu, aşa cum habar n-am când e recursul Parchetului.
Vă mulţumesc că-mi scrieţi, îmi cer scuze că nu pot să vă răspund tuturor :) O să vă ţin la curent, cu înţelegerea realităţii că până ajunge scrisoarea, voi o să ştiţi deja. Vă îmbrăţişez pe toţi, aveţi grijă de voi. Nu-mi scrieţi, să facem economie la pixuri! :) Un sărut lui Dor !
Dan
No, mai stau şi eu la o poveste cu Aurelian, e o nebunie ce se întâmplă. [...] Cum vă descurcaţi? Scrieţi-mi!
Vă îmbrăţişez.
25.01.2007
noaptea
Eu,
vestea bună e că m-au mutat cu Aurelian. E la fel de cărunt şi râde cu toată burta :), că-n nebunia asta am găsit motiv să mai şi râdem. Ziceam că, întrucât nu ne prezentăm la lucru, o să ne desfaceţi contractul de muncă, e ceva prevedere în Codul Muncii? :))
A cărat cu el un vraf de plase şi plăsuci, e cam la fel de ordonat ca şi mine :). Vârful situaţiei în care ne aflăm a fost în momentul în care am constatat că, disciplinat, are cearceaf personal, optimist, albastru marin şi o pătură cu pitici ! :) Pitici ? :))) Suntem ceva de groază, fiecare cu ale lui, plus piticii ! :)))
No, aşa că în timp ce vă scriu, un iepuraş doarme râzând în somn, iar un pitic cu nas rotund şi barbă albă ţine ochii închişi, în celula 5 :) Pe pitic îl bănuiesc că mă spionează când nu mă uit la el, ţuşti îşi închide pleoapele, n-am încredere în seninătatea lui :) Iepuraşul pare animal de treabă, cum se spune pe la noi, e un animal dintr-o bucată :)
În rest, toate-s la locul lor. A trecut şi a 11-a zi de greva foamei, s-a înfundat WC-ul (e ceva sabotaj cu nişte cartoane sau asist la decesul întregului stabiliment, că scârţâie din toate încheieturile, mereu se întâmplă ceva, mai mult lucrează instalatorii decât lucrăm noi :)) Am fost şi la medic azi, mi-a luat sânge pentru glicemie, cică-s ok, am slăbit 1 kil, sunt perfect. Nu înţeleg de ce mai mănânc „afară” :)
Ceaiul e o savoare colonială, e de o aromă sublimă, exotică, probabil un adevărat ceai de Ceylon :) Mâine poate ne mută dincolo, lângă Tribunal, încă nu ştiu, aşa cum habar n-am când e recursul Parchetului.
Vă mulţumesc că-mi scrieţi, îmi cer scuze că nu pot să vă răspund tuturor :) O să vă ţin la curent, cu înţelegerea realităţii că până ajunge scrisoarea, voi o să ştiţi deja. Vă îmbrăţişez pe toţi, aveţi grijă de voi. Nu-mi scrieţi, să facem economie la pixuri! :) Un sărut lui Dor !
Dan
No, mai stau şi eu la o poveste cu Aurelian, e o nebunie ce se întâmplă. [...] Cum vă descurcaţi? Scrieţi-mi!
Vă îmbrăţişez.
24.01.2007
24.01.2007
Seara
Pentru toţi!
Eu,
„Intraţi, luaţi loc pe scaun”, mi-a spus. Nu ştiam ce se întâmplă, mă mai invitase să stau jos, dar era prea oficial.
Toată ziua m-am gândit la ce se va întâmpla. Toate zilele m-am rugat pentru duşmanii, prigonitorii şi ai mei dragi la sfârşit. Azi, pe la amiază, cam la vremea plimbării, mi-am spus că oricum drumul meu e hotărât de Bunul Dumnezeu, nu aveam de ce să găsesc prilej de nelinişti indiferent ce ar fi hotărât instanţa.
Tonul comandantului Dărăban era calm, s-a îndreptat spre mine cu o hârtie, sincer, m-am gândit că „asta e”. M-a rugat să citesc bine, am sărit cu pasul privirii rândurile şi, la sfârşit, m-am găsit nu sub ceilalţi, ci cu explicaţii.
„Înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Pârcălab Călin Dan, fiul lui Alexandru şi Livia... cu obligaţia de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile”.
Apoi, chiar la sfârşit, „cu drept de recurs în 24 de ore”. Mă gândesc că Parchetul o să facă recurs, că doar nu o recunoască faptul că-s nevinovat. Poate se va judeca joi, poate vineri, mai durează până voi pleca.
Poate voi ajunge scrisoarea asta din urmă, poate nu, Dumnezeu va hotărî.
Săraca Dor, mi-au spus poliţiştii că mă aştepta afară, să ies. Nu ştia de toate „juridicele” astea, credea că-mi vor da drumul... Poate şi voi aţi crezut la fel, dintr-o primă bucurie.
Rămân în greva foamei oricum, chiar dacă poliţiştii, simpatici, m-au întrebat dacă nu vreau un pic de supă bună. 10 zile!
Nu vă faceţi griji pentru mine, sunt împăcat şi bine.
Mi-e dor de voi, toţi.
Vă îmbrăţişez,
Dan
No, îmi pare rău că v-am stricat petrecerea, nu ajung azi :). Sunt calm şi liniştit, indiferent ce s-ar întâmpla. Grij’ de voi, de cei dragi, de ziar.
Monday, January 29, 2007
23.01.2007
23.01.2007
seara
Pentru toţi!
Eu,
Pfai, uite cum trec zilele! Ui’ la dată, au trecut 20 de zile de când îmi mănâncă justiţia ficatu’ în celula asta :). Unii s-au bucurat, alţii sunt trişti, mi-am regăsit tovarăşi – bărbaţi adevăraţi – şi nu am simţit gândul bun al altora, surprinzător. Sunt vremuri de furtună, îi înţeleg pe ultimii, cine se pune cu pieptul sau mintea în faţa vijeliei nedreptăţii pentru a-şi susţine „prietenul” când acesta este un „infractor”? Dulce-amară această lecţie despre bărbăţie şi onoare pe care am luat-o peste faţă.
Mă aşteptam să fiu susţinut de ai mei din familie sau ai mei de la ziar. V-am dat foarte puţine şi v-am cerut foarte multe, mereu. M-am aşteptat şi să fiu susţinut de „o parte a presei” sau să apară „fo’ 2” materiale, după care tăcere. Reacţia presei locale – fiecare cu motivaţiile sale, le simt – m-a uluit, sunt prea mic pentru o asemenea onoare.
Poate că unii au dreptate (eu nu cred) şi sunt uşor arogant, poate că non-socializarea mea m-a făcut să par aşa. Relaţiile din presă sunt complicate, fiecare cu prietenii şi certitudinile sale, şi se bazează de multe ori pe schimbul de, să le spunem, „mondenităţi”. Mie nu-mi plac, poate-s prea ursuz sau mândru, nu ştiu.
Am învăţat mult mai mult decât aţi crede în zilele astea, iar dacă Bunul Dumnezeu mi-a deschis ochii, o să vă recunosc că la presa locală m-am gândit mult, printre multe altele. Pe unii i-am văzut în poze, îngheţând lângă Pod, pe alţii i-am văzut în marş sau în faţa Prefecturii. Pe indiferenţi sau fără tragere de inimă îi înţeleg, cine-i Dan Pârcălab, în fond? Transformarea mea într-un „caz” are, pentru fiecare, o motivaţie unică şi personală, sunt curios câţi cred adevărul: că sunt nevinovat. Nu puneţi placă justiţiei, cunosc Sistemul :).
Am citit puţine ziare locale din 3 ianuarie încoace, despre câteva emisiuni (2 – 3) mi-a povestit Dor vreme de câteva zeci de secunde. M-au interesat bărbaţii Cetăţii, o parte i-am regăsit, alţii cred că erau plecaţi. M-a surprins Marinel Kovacs şi gestul lui de a da mâna cu „ciumaţii” de lângă Pod, altora le-am simţit măcar gândul bun. Celor „plecaţi un pic”, toată înţelegerea şi simpatia pentru eventualul „deficit de imagine” provocat de furtună.
Azi s-a prezentat rechizitoriul şi mâine se va da o decizie în ceea ce priveşte cererea de punere în libertate. Având în vedere că se judecă la Cluj, nu-mi fac mari speranţe. Ceai mai am :).
M-am bucurat că l-am văzut pe tatăl meu, căruia, ca şi mamei mele, nu i-am spus niciodată cât de mult îl iubesc. Arată bine, n-ai zice că-i dinamovist :), oricum noi, steliştii, luăm campionatul (şi) anul ăsta. Dacă data trecută au fost Nelu, Anca, Claudia, Silviu, Marius şi George, văd că acum l-aţi trecut pe rotaţie pe Dănutz :). Pe Dor nu o pun la socoteală, e în stare să doarmă în Tribunal, că, dacă o prind când sunt liber, o strâng în braţe 1000 de ani şi-o să întârzii la termene :).
Rechizitoriul e o mizerie. Cei de la DIICOT m-au convins acum că ştiu foarte bine cum stau lucrurile, dar intenţionat le amestecă într-un mod grotesc. Nu ştiu dacă de la ei putere sau la indicaţia cuiva, se vor afla toate. Au fost modificate inclusiv declaraţii ale martorilor, ei spun ceva în declaraţie şi în rechizitoriu apare altceva!!
Mai pe larg o să vă spună avocaţii.
Nu mă pot abţine să nu povestesc de Bondrea, săracul habar n-are cum e purtat ca o marionetă. În declaraţie scrie că a primit o hârtie de la o organizaţie profesională a ziariştilor (E vorba de APEL, Asociaţia de Presă a Editorilor Locali, care a trimis în atenţia a câteva sute de direcţii, agenţii, primării etc. o notificare privitoare la necesitatea organizării de licitaţii publice pentru publicitate, conform noii Ordonanţe emise de Guvern. Ceva de genul: „aveţi grijă, e o lege nouă, respectaţi-o!”).
Ce apare în rechizitoriu? „La data de 23.02.2006, partea vătămată a primit un înscris (înscris – deşi era cu antetul APEL!, ca şi cum ar fi un înscris de la mine!) prin care i se „comandă” să organizeze licitaţii în vederea adjudecării unor contracte de publicitate şi în favoarea GAZETEI de Maramureş, în valoare de cel puţin 2000 euro/an”. Realitatea: APEL a trimis sute de notificări cu noua Ordonanţă, Bondrea scrie una şi în rechizitoriu apare mizeria asta?! Justiţie, într-adevăr, să tac, nu?
Şi aşa mai departe. Mai sunt uluitor de multe, nu vreau să stric construcţia avocaţilor, să vă spună ei. Dar e o ruşine şi o nebunie ceea ce se întâmplă!
Nimănui nu-i pasă, evident.
O să mai iau mâine, parcă văd, încă 29 de zile, din rever :). Stă judecătorul sau are el cum să înţeleagă nebunia asta? Îl citeşte pe Bondrea şi pac! Şi nu e numai el, ci toţi.
După cum vă pot mărturisi şi cei care au fost azi, eu sunt bine. Nu-mi vine să cred că au trecut 9 (nouă) zile de când nu am mâncat nimic.
Până şi la cap cred că-s OK :). Am primit şi scrisoarea lui Alexandru, are un scris prea frumos şi cică-i cuminte :). Dacă se apucă şi de citit, poate se face ziarist :).
Am primit şi ziarul, mi-a plăcut (micile observaţii le las pentru acasă), te pomeneşti că vă place fără mine :). Cred în continuare că trebuie să vorbiţi între voi, să faceţi sumarul, să vă sprijiniţi. N-aveţi nevoie de laudele mele, sunteţi suficient de puternici pentru a scoate numere bune. Nu vă lăsaţi intimidaţi, scrieţi. N-o să vă ia nimeni adevărul şi gândiţi-vă că sunt mulţi cititori care au nevoie de scrisul vostru.
Să-mi mai puneţi câte o cană de cafea pe birou.
Aveţi grijă de voi şi unii de alţii, vorbiţi, gândiţi împreună, aveţi grijă de ziar.
Nu vă faceţi probleme pentru mine, eu mă descurc. Cu cătuşe sau fără, n-o să renunţ la drumul meu.
No, vă ajunge, mă dor degetele.
Bunul Dumnezeu va hotărî ce va fi în continuare.
Şi mai uitaţi-vă la cer, habar n-aveţi cât e de frumos.
Din celula 5 vă spune „noapte bună” un ceainic pe două picioare :).
Vă îmbrăţişez,
Dan
seara
Pentru toţi!
Eu,
Pfai, uite cum trec zilele! Ui’ la dată, au trecut 20 de zile de când îmi mănâncă justiţia ficatu’ în celula asta :). Unii s-au bucurat, alţii sunt trişti, mi-am regăsit tovarăşi – bărbaţi adevăraţi – şi nu am simţit gândul bun al altora, surprinzător. Sunt vremuri de furtună, îi înţeleg pe ultimii, cine se pune cu pieptul sau mintea în faţa vijeliei nedreptăţii pentru a-şi susţine „prietenul” când acesta este un „infractor”? Dulce-amară această lecţie despre bărbăţie şi onoare pe care am luat-o peste faţă.
Mă aşteptam să fiu susţinut de ai mei din familie sau ai mei de la ziar. V-am dat foarte puţine şi v-am cerut foarte multe, mereu. M-am aşteptat şi să fiu susţinut de „o parte a presei” sau să apară „fo’ 2” materiale, după care tăcere. Reacţia presei locale – fiecare cu motivaţiile sale, le simt – m-a uluit, sunt prea mic pentru o asemenea onoare.
Poate că unii au dreptate (eu nu cred) şi sunt uşor arogant, poate că non-socializarea mea m-a făcut să par aşa. Relaţiile din presă sunt complicate, fiecare cu prietenii şi certitudinile sale, şi se bazează de multe ori pe schimbul de, să le spunem, „mondenităţi”. Mie nu-mi plac, poate-s prea ursuz sau mândru, nu ştiu.
Am învăţat mult mai mult decât aţi crede în zilele astea, iar dacă Bunul Dumnezeu mi-a deschis ochii, o să vă recunosc că la presa locală m-am gândit mult, printre multe altele. Pe unii i-am văzut în poze, îngheţând lângă Pod, pe alţii i-am văzut în marş sau în faţa Prefecturii. Pe indiferenţi sau fără tragere de inimă îi înţeleg, cine-i Dan Pârcălab, în fond? Transformarea mea într-un „caz” are, pentru fiecare, o motivaţie unică şi personală, sunt curios câţi cred adevărul: că sunt nevinovat. Nu puneţi placă justiţiei, cunosc Sistemul :).
Am citit puţine ziare locale din 3 ianuarie încoace, despre câteva emisiuni (2 – 3) mi-a povestit Dor vreme de câteva zeci de secunde. M-au interesat bărbaţii Cetăţii, o parte i-am regăsit, alţii cred că erau plecaţi. M-a surprins Marinel Kovacs şi gestul lui de a da mâna cu „ciumaţii” de lângă Pod, altora le-am simţit măcar gândul bun. Celor „plecaţi un pic”, toată înţelegerea şi simpatia pentru eventualul „deficit de imagine” provocat de furtună.
Azi s-a prezentat rechizitoriul şi mâine se va da o decizie în ceea ce priveşte cererea de punere în libertate. Având în vedere că se judecă la Cluj, nu-mi fac mari speranţe. Ceai mai am :).
M-am bucurat că l-am văzut pe tatăl meu, căruia, ca şi mamei mele, nu i-am spus niciodată cât de mult îl iubesc. Arată bine, n-ai zice că-i dinamovist :), oricum noi, steliştii, luăm campionatul (şi) anul ăsta. Dacă data trecută au fost Nelu, Anca, Claudia, Silviu, Marius şi George, văd că acum l-aţi trecut pe rotaţie pe Dănutz :). Pe Dor nu o pun la socoteală, e în stare să doarmă în Tribunal, că, dacă o prind când sunt liber, o strâng în braţe 1000 de ani şi-o să întârzii la termene :).
Rechizitoriul e o mizerie. Cei de la DIICOT m-au convins acum că ştiu foarte bine cum stau lucrurile, dar intenţionat le amestecă într-un mod grotesc. Nu ştiu dacă de la ei putere sau la indicaţia cuiva, se vor afla toate. Au fost modificate inclusiv declaraţii ale martorilor, ei spun ceva în declaraţie şi în rechizitoriu apare altceva!!
Mai pe larg o să vă spună avocaţii.
Nu mă pot abţine să nu povestesc de Bondrea, săracul habar n-are cum e purtat ca o marionetă. În declaraţie scrie că a primit o hârtie de la o organizaţie profesională a ziariştilor (E vorba de APEL, Asociaţia de Presă a Editorilor Locali, care a trimis în atenţia a câteva sute de direcţii, agenţii, primării etc. o notificare privitoare la necesitatea organizării de licitaţii publice pentru publicitate, conform noii Ordonanţe emise de Guvern. Ceva de genul: „aveţi grijă, e o lege nouă, respectaţi-o!”).
Ce apare în rechizitoriu? „La data de 23.02.2006, partea vătămată a primit un înscris (înscris – deşi era cu antetul APEL!, ca şi cum ar fi un înscris de la mine!) prin care i se „comandă” să organizeze licitaţii în vederea adjudecării unor contracte de publicitate şi în favoarea GAZETEI de Maramureş, în valoare de cel puţin 2000 euro/an”. Realitatea: APEL a trimis sute de notificări cu noua Ordonanţă, Bondrea scrie una şi în rechizitoriu apare mizeria asta?! Justiţie, într-adevăr, să tac, nu?
Şi aşa mai departe. Mai sunt uluitor de multe, nu vreau să stric construcţia avocaţilor, să vă spună ei. Dar e o ruşine şi o nebunie ceea ce se întâmplă!
Nimănui nu-i pasă, evident.
O să mai iau mâine, parcă văd, încă 29 de zile, din rever :). Stă judecătorul sau are el cum să înţeleagă nebunia asta? Îl citeşte pe Bondrea şi pac! Şi nu e numai el, ci toţi.
După cum vă pot mărturisi şi cei care au fost azi, eu sunt bine. Nu-mi vine să cred că au trecut 9 (nouă) zile de când nu am mâncat nimic.
Până şi la cap cred că-s OK :). Am primit şi scrisoarea lui Alexandru, are un scris prea frumos şi cică-i cuminte :). Dacă se apucă şi de citit, poate se face ziarist :).
Am primit şi ziarul, mi-a plăcut (micile observaţii le las pentru acasă), te pomeneşti că vă place fără mine :). Cred în continuare că trebuie să vorbiţi între voi, să faceţi sumarul, să vă sprijiniţi. N-aveţi nevoie de laudele mele, sunteţi suficient de puternici pentru a scoate numere bune. Nu vă lăsaţi intimidaţi, scrieţi. N-o să vă ia nimeni adevărul şi gândiţi-vă că sunt mulţi cititori care au nevoie de scrisul vostru.
Să-mi mai puneţi câte o cană de cafea pe birou.
Aveţi grijă de voi şi unii de alţii, vorbiţi, gândiţi împreună, aveţi grijă de ziar.
Nu vă faceţi probleme pentru mine, eu mă descurc. Cu cătuşe sau fără, n-o să renunţ la drumul meu.
No, vă ajunge, mă dor degetele.
Bunul Dumnezeu va hotărî ce va fi în continuare.
Şi mai uitaţi-vă la cer, habar n-aveţi cât e de frumos.
Din celula 5 vă spune „noapte bună” un ceainic pe două picioare :).
Vă îmbrăţişez,
Dan
22.01.2007
Pentru toţi!
22.01.2007
Seara
Eu,
Mâine (marţi) se judecă pe fond legalitate măsurii de arestare. Cum adică „legalitatea”? Evident că e legal, în România, să arestezi un ziarist pentru 29 de zile pe baza unor delaţiuni de joasă speţă numite „probe”, să-i pui cătuşele în faţa redacţiei şi să-l porţi ca la circ pe scări şi în stradă, pentru a-l arunca mai apoi într-o carceră la 1 metru sub pământ. Evident că e legal, în România, să-i predai avocatului – înainte de judecată! – portmoneul şi mărunţişurile, pentru a le duce acasă, doar nu se îndoia nimeni înainte cu câteva ore care va fi decizia unui magistrat independent şi cu frică de Dumnezeu! Tare sistemul ăsta, impecabilă justiţie avem, tu aştepţi să fii judecat, te gândeşti cum să explici că eşti nevinovat („nu se poate aşa ceva, e evident, va fi corect după ce va vedea dosarul”), iar procurorii îţi trimit dinainte efectele acasă!
Nu pot să râd prea tare, că se zgâlţâie ceaiu-n mine, da’ trebuie să recunoaşteţi că e tare:). De când i-am dat portmoneul lui Cristi m-am prins care va fi deznodământul, regret acum energia depusă pentru a explica, mai târziu, în faţa judecătoarei, cum stau lucrurile din punctul meu de vedere. Oricum, extrem de grijuliu cu procedura, am predat răpciuga mea de portmoneu pe semnătură, oare dacă aş fi fost pus în libertate peste câteva ore de judecătoarea cea dreaptă şi cu frică de Dumnezeu, ar fi trebuit şi eu să fac un proces-verbal cu avocatul, de înapoiere, în drum spre casă?
Fiind vorba de respectarea legii, nu m-aş mira deloc să-mi mai trântească 23 de ani şi 7 luni de arest, ca să mă învăţ minte. Dacă e posibil, să nici n-am avocaţi, să am un plasture pe gură, să port un lanţ c-o bilă la picioare şi să mai existe 10000 de mărturii că i-am şantajat să semneze Comunicatul.
Dacă stau să socotesc, din cele 10 declaraţii care mă privesc din 23 de dosare, în 6 se recunoaşte că nu am pomenit niciodată de bani, nu i-am „şantajat” sau nu ne-am întâlnit. Toţi, fără excepţie însă, sunt victime, biete mieluşele terorizate de GAZETA de Maramureş, nişte cetăţeni model. [...]
[...]
Interesant e că fiecare în parte mi-a promis că mă va distruge (şi ziarul), nu i-am crezut, cred că de aia mi se pare atât de bun ceaiul:).
[...]
Deci, am 6 tipi care recunosc că nu i-am şantajat şi 3 care mi-au promis că mă vor distruge [...]
Culmea e că stau aici de 19 zile şi din cauză că DIICOT a trecut în actele trimise la Judecătorie şi Curtea de Apel că am contracte de publicitate cu aceştia. E o minciună uriaşă! N-am avut şi nu am contract de publicitate cu nici unul dintre ei! Mă rog, ce contează, cine se uită, cine pricepe, cine se revoltă? 29 de zile pe minciuni, delaţiuni, fără probe. În fond, sunt zilele lor? Ce le pasă? Îi pasă cuiva?
În rest, eu sunt bine. Am slăbit vreo 4 kilograme, se termină şi a 8-a zi de greva foamei. Glicemia e OK, aşa mi-a spus doctorul, mă simt bine şi cam leneş. Nu vă faceţi griji, Bunul Dumnezeu le va rândiu pe ale sale.
Vă mai scriu mâine, după proces, vă anunţ dacă mi-au mai dat, pe lângă pedepsele de mai sus, încă 58 de ani şi 2 luni pentru subminarea economiei naţionale, că le beau ceaiul!:)
Vă îmbrăţişez,
Dan
Friday, January 26, 2007
17.01.2007
Eu,
Vestea buna este că sunt tot mai suplu:), iată s-a dus şi a treia zi de greva foamei, să nu faceţi pariuri pe cât rezist, s-ar putea ca unii să piardă, fiind mai încăpăţânat de felul meu (sărut-mâna, mamă, ştiu, e un defect uneori).
Vestea proastă e că am văzut toate dosarele şi mi se pare uluitor ca cineva să fie aruncat într-o carceră pe baza unor delaţiuni. Este incredibil ce se întâmplă, e o nedreptate fantastică, mi-e imposibil să cred că aşa ceva se poate întâmpla, eu să fiu acuzat de aceste „somităţi” (pentru simpla răzbunare îndreptată împotriva GAZETEI), fără nicio probă. Am fost şi sunt calm, le înţeleg duşmănia, ura, interesul, micimea, dar e nedrept să fiu plimbat ca la circ, în cătuşe, pentru speculaţiile şi minciunile lor. Poate că n-au onoare, îi înţeleg că nu le pasă dacă mint, dar cu onoarea mea cum rămâne? Cu disperarea şi groaza alor mei, a rudelor mele, a voastră cum facem?
Eu sunt OK, n-o să vă dau detalii din declaraţii, mă gândesc că e mai bine pentru avocaţi, dar, repet, este uluitor! Că „au auzit”, că „au vorbit prin oraş cu oameni pe care nu-i mai ţin minte, e incredibil. Mai multe detalii vă poate da maestrul Jurj.
Am văzut într-un „Gândul” – mi l-a arătat cineva, eu nu mai citesc presa centrală – că a fost un miting la Baia Mare pentru mine. Tare chestie, da’ să ştiţi că vă reţin din salariu costul bannerelor, că-s cheltuieli pe care nu le-am autorizat :) Sau te pomeneşti că aţi pus din buzunar:)
Înţeleg cât vă e de greu, până la urmă pe mine mă plimbă-n cătuşe cu maşina şi mă aruncă înapoi, stau pe pat toată ziua (când nu-s acolo). Voi sunteţi acolo, presaţi, stresaţi, prinşi ca o minge de ping-pong, iar eu citesc Biblia şi aştept musca (n-a mai venit). (Între timp, mai povestesc şi cu Jani, o să fiu specialist în viticultură, a lucrat în Spania şi are nişte poveşti superbe). Ştiu cât sunteţi de încordaţi, îmi dau seama cât munciţi şi vă stresaţi, vă mulţumesc tuturor. Pentru ai mei ce să mai zic..., asta le mai lipsea de la rebelu’ familiei. În loc să-i trimit la băi, le scriu din arest, pentru că n-am vrut să scriu despre muşeţel şi sutiene (deşi despre sutiene n-ar fi o idee rea, vorbesc cu băieţii din redacţie când mă întorc, mă omoară, mă execută scurt Dor:)
Dosarul va fi înaintat (rechizitoriul) vineri, adică poimâine. Probabil voi fi transferat la arestul ăla de pe lângă Tribunal, o să fie nasol, mă obişnuisem aici. Poliţaii sunt OK, cred că eu şi Aurelian suntem priviţi ca nişte cazuri ciudate. Îşi fac meseria corect şi profesionist, chiar am rămas uimit. Dimineaţa sau seara, la Apel, când deschid uşa şi întreabă: „Probleme?”, obişnuiesc să le răspund: „Da, sunt nevinovat”. Mai nou, când deschid uşa, zâmbesc când aud asta, ba chiar mi-au spus fără să aştepte răspunsul meu: „Ştim, sunteţi nevinovat” . Am râs împreună. Şi mascaţii au fost corecţi (cel puţin cu mine), execută nişte ordine. Despre procurori nu mă pronunţ, însă dacă aş spune la 10 dimineaţa „bună ziua”, nu m-ar crede că-i zi şi nu noapte.
Azi a fost Dor pe la mine şi mi-a adus ziarul. Mi-a şi zâmbit:) Ziarul e OK, se simte că-i făcut în condiţii de criză, sunt mândru de voi. Corectura lasă de dorit:). Glumeam...
Fiind aici, îl simt altfel, adică lipsesc lucruri care vouă vi se par fireşti, pentru că sunteţi în miezul lor şi, în haosul ce încet se reglează, nu le mai puteţi vedea. [...] Noi toţi am făcut ziarul ăsta cu sufletul în primul rând [...]
Nu mi-ar plăcea să fiu în locul vostru, realizez perfect atmosfera şi-mi dau seama cât munciţi. Sper să mă pot revanşa într-o zi. Salariile nu le măresc:), dar sunteţi a doua mea familie şi nu acum am realizat asta.
Sunt nume pe listă la care nu m-am aşteptat, recunosc. Nu ştiu dacă pe lista ce apare-n ziar sunt trecute persoanele la zi sau au mai semnat, dar, de asemenea, sunt câteva nume ce lipsesc, îi înţeleg (mă rog, încerc).[...]
În rest, sunt OK, Jani mănâncă un măr . Beau ceai cât o cămilă, o să facem un chef cu ceai când vin:). Să vorbească cineva cu Cezar, cu Iulian, cu cei de la asociaţiile media, ei ce părere au de mârşăvia asta? Până când o să se prindă presa, greu căluş va avea în gură, să nu spună că nu i-am anunţat...
Aveţi grijă de voi şi unul de altul, nu vă lăsaţi. Aveţi grijă de ziar şi nu vă lăsaţi intimidaţi. Să nu faceţi sex în biroul meu, că vă sparg! :)
Dan
17.01.2007
Subscribe to:
Posts (Atom)
