Pentru Dor şi redacţie!

Pentru Dor şi redacţie!

Eu,

Dragii mei, poveştile mele o să semene cu Pulp Fiction, cu cadre intercalate :)

Motor: dacă ieri povesteam de ziua de joi – vineri, hai să o luăm cu începutul. Amiază, la redacţie, Dor făcea netu’, pe Nelu îl auzeam boncănind ceşti prin bucătărie, mă gândeam să îl sun pe Dănutz să-l întreb când facturăm, mă pregăteam să dau o raită pe ziare şi pe site-ul lui Iulian Comănescu (excelent interviul cu Dragoş Stanca, excelent şi Dragoş, mare om de presă, am lucrat cu el la Ziarul de Cluj, profesionist rar, să-l citiţi), când intră un tinerel.

Mie mi-a bătut pleoapa dreaptă de dimineaţă, da’ ce legătură să aibă cu tinerelu’? Dor face netu’, Nelu-şi continuă războaiele cu linguriţele, iar tinerelu’ zice: „Am un subiect. Nu veniţi puţin să discutăm? Mergem la o cafea, un suc, aici, aproape”. Io, lenios de miercuri – 3 ianuarie! –, propun să stăm în birou. El, nu şi nu. Că-n apropiere, că-i un subiect mai delicat, mototolind în mână un „chilot” de plastic transparent cu nişte hârtii. Fiind paranoic, şi 3 ianuarie, îmi zic că-i plin biroul de microfoane după Revelion şi omu’ ştie. (oricum e plin:) ). Hai să mergem, zic. El e uşurat, îl văd pe Nelu că face cafea, Anca e în ceva alb, îi arunc lui Dor: „Ies, nu stau mult” – „Bine” – parcă o şi văd preocupată şi pe jumătate prezentă, zâmbind. Dau să închid uşa după mine şi mă pomenesc scrumând într-un pachet pe trei sferturi plin cu mucuri de ţigări, într-o celulă a arestului IJP Cluj. Mă dor degetele de atâta scris.

Cadru: stânga – o uşă grea de lemn masiv, cu viziera lăsată deschisă. Plusuri, mai intră aer, minusuri, e rece de numa’. Deasupra ei, o plasă de sârmă, gratii, un neon în dungă, mic şi înspre semi-chior (bagă din greu, cred că a funcţionat mai mult încontinuu decât reactorul 1 de la Cernavodă). După el, un grilaj de lemn lăsat în afară.

În faţă – un perete cât ecranul unui cinematograf sătesc, de 3x4, de o culoare în care albul şi gălbuiul şi-au luat poziţii ca la GO. Pe pat, la baza „ecranului”, un pat de metal pe care stă Popică (e Pop, da-i ungur, nu ştie de ce e Pop dacă-i ungur), un tânăr de un bun-simţ uluitor. Are 24 de ani, citeşte pentru a 38-a oară aceeaşi ediţie a Evenimentului Zilei. Ne-a adus gardianul ziaru’, e ăla-n care-s şi eu, cu ochii ca nişte vulcani şi cu bucile obrajilor mai rumene şi întinse ca un şold – spate de purcel.

Credeam că-s mai frumos, vă rog nu vă îmbulziţi să confirmaţi:), îmi pare rău că după 9 ore de anchetă au ales poza în care eram cel mai puţin fotogenic:) . Mi-au distrus imaginea, ceapa lor de ziarişti!:)

Dreapta – alt perete, pe ăsta, însă, a învins decisiv un gri – maro al unor pete ce par de grăsime; şi o „măsuţă” înfiptă-n zid, de 30x30 cm, din beton. Are 2 căni metal roşii, frumoase, cu floricele, 1 1/2 coli A4 sacrificate pe post de faţă de masă, un turn de biscuiţi construit pe o cutie de chibrituri (mai sunt 3 beţe, geniale scobitori, aur curat, deşi nu ai după ce le folosi:) ), ţigări, brichete, pixuri.

Celălalt pat, înspre proiectorul filmului, io, trening scriind în poală – burtă – picioare, pe Psaltire, Bunul Dumnezeu mă înţelege.

Am văzut cu coada ochiului, în dreapta, o tipă micuţă, brunetă, tunsă scurt, s-a întors uşor în profil când m-a văzut, cadrele sunt lente, tinerelul insistă să închidă uşa în locul meu, apar doi tipi, unul chiar masiv, mă gândesc că-i o cursă şi cine ar îndrăzni să mă bată chiar în faţa redacţiei, nici nu apuc să mă gândesc cu care mor primul de gât că tipa e în dreapta sus, mai pe hol, tinerelu’ în dreapta spre colţ acoperind puţin şi uşa, apărată oricum de tipul masiv, în stânga lângă perete celălalt tip. Ce mai, profesionişti. Ce zic eu, super – profesionişti, chiar! Ăsta mare întreabă dacă-s io, io recunosc că-s io, tinerelu’ îmi arată un mandat, îmi pun cătuşele, deja totul e pe repede şi-s deja în maşină.

Mă dor degetele de scris.

M-am prins despre ce-i vorba undeva între prima vizionare a masivului şi poziţionarea lui în spatele meu, lângă uşă. Oricum nu aveam de gând să reacţionez, şi nici la cafea nu puteam să-i invit, nu că-s nepoliticos, ci pentru că nu eram sigur că o terminase Nelu:). Rememorând şi povestindu-vă, chiar sunt profesionişti, clar.

În maşină m-au lăsat să sun un avocat, Niculescu era calm – preocupat, reacţionează corect la crize:). Masivu’ chiar simţit, m-a întrebat dacă mă strâng cătuşele, nu era o întrebare doar de dragul discuţiei, tipa cred că nu mă plăcea absolut deloc, nici nu mi-a vorbit, rece – sloi, bine că nu m-a împuşcat direct:). Au mers după mâncare (tinerelu’ şi cu cel de-al patrulea) poate şi pentru a astupa gura doamnei de la chioşcul Rodipet care era mută de uimire – să nu uitaţi să-mi ţineţi National Geographic!

Le-am explicat că-s calm, au verificat buletinul dacă io-s io, mi-au mai arătat mandatul, era clar. Le-am explicat că nu-i nevoie de cătuşe, masivu’ a fost de acord, dar mi-a explicat să nu fac vreo nebunie, tipa cred că-şi căuta pistolu’:)

Serios acum, chiar OK tipii, tineri toţi patru, dar profesionist – fermi. Mi-ar plăcea să-i mai văd (probabil sunt ascunşi după cagulele ce m-au mai escortat de atunci până azi, inclusiv), da’ nu acţionând pe mine:)

Am mers până la Cluj OK, nu s-a prea vorbit, eu mă gândeam la ale mele, tipa avea un inel pe degetul mare şi bine că nu şi-a găsit pistolu’:), ultimul dintre ei, cel despre care n-am prea vorbit a rămas în Baia Mare după ce-a pus o vorbă bună despre non-necesitatea cătuşelor. M-a deranjat doar că masivu’ nu mi-a dat şi mie o gură de suc, era cel mai omenos dintre ei şi au băut toţi, mai puţin io, infractoru’:). Nu-i port pică, chiar un tip OK, şi el şi tinerelu’.

Gata, vă ajunge!

Stingerea s-a dat demult, asta e ultima scrisoare de azi. Vă mai spun doar că, în timp ce stăteam în maşină între masivu’ şi doamna de la Rodipet, muream de ciudă pentru un singur lucru: n-am sărutat-o pe Dor când am plecat. A zis doar „bine” şi cred că zâmbea preocupată în faţa monitorului...

Să aveţi grijă de ziar! Io-s bine, mă dor degetele că n-am mai scris atât din armată:). Vedeţi ce faceţi p’ acolo, grijiţi de voi şi unii de alţii. Începe să mi se facă dor de voi:)

Vorbiţi, sfătuiţi-vă, adunaţi-vă şi aveţi grijă de ziar!

Vă îmbrăţişez şi un sărut pentru Dor!

Dan

08.01.2007