Domnule Preşedinte Traian Băsescu,

Am avut onoarea şi plăcerea să vă iau un lung interviu pentru Gazeta de Maramureş (împreună cu Ioana Lucăcel), la Cotroceni, undeva în a doua jumătate a anului trecut. Mi-aţi promis atunci că-mi veţi da unul în fiecare an cât veţi fi preşedinte, simt că am să lipsesc la întâlnire. Am uitat în minutele de final, de conversaţie liberă, să vă spun că am crezut în teoria conform căreia din haos se naşte Ordinea. Acum îmi pare rău.
Lucrez în presă din 1990, sunt un om raţional şi cred că un jurnalist este un cetăţean ca oricare altul, fără privilegii, dar meseria sa e unică. Dacă centre de putere (decizie) vor să intervină pentru a da semnale (aşa cum vedem că se întâmplă în toate domeniile), pentru a regla şi ordona lucrurile în România post-aderare, trebuie să ţină cont de realitatea că intervenţia lor în presă poate detona o bombă nucleară. Dacă nu e corect dozată (intervenţia), ziaristul poate primi un bocanc în tâmplă.
Povestea e simplă. Un război total la Cluj între cei de acolo şi conducerea DIICOT, cu pagini de anchete şi replici mustăcite de cealaltă parte, a dus la o nebunie urmată de reţinerea unui prim lot din ceea ce s-a numit „dosarul Gazeta”. Nu o să vă vorbesc despre iubirea dintre DIICOT şi justiţie sau „greii” Clujului, nu le cunosc îndeajuns, eu ocupându-mă strict de Gazeta de Maramureş.
După arestări, nu am fost audiat niciodată, deşi existau semnale că cei de la DIICOT umblă prin Baia Mare. Mi se părea normal să-şi facă treaba, cu onoare şi iubind adevărul, nu? Mă bucuram că vor afla că nu am datorii, că Gazeta e independentă editorial şi financiar şi că, da, sunt prieten cu Liviu şi Aurelian, nu mi se pare o crimă.
Am fost uimit, recunosc, să constat că sunt încătuşat în faţa redacţiei mele, în 3 ianuarie, dus la Cluj, reţinut pentru 24 de ore şi expediat într-o celulă cu 2 paturi supraetajate în care, dacă întindeam braţele, atingeam pereţii. Încrezător, nu-i aşa, în justiţie, după peste 8 ore de anchetă în care am fost pus în faţa unor simple declaraţii şi a nici unei probe, am fost şocat să descopăr că pot lua din rever 29 de zile de arest şi trimis să măsor cu pasul cei 2 metri lungime (şi 50 de centimetri dintre paturi şi pereţi) ai carcerei mele.
Domnule Preşedinte, sunt un om care crede în Dumnezeu, lege şi onoare. Dacă relaţia cu Bunul Dumnezeu (cel care în mila şi iubirea Sa m-a împiedicat să clachez) îmi permit să o păstrez pentru mine, vreau să vă informez că în ţara pe care o conduceţi Legea şi Onoarea au murit, sau sunt cuvinte goale.
Prin Lege sunt reţinut pentru aderare la grup infracţional, şantaj şi spălare de bani. despre spălarea de bani nu am fost întrebat în anchetă, aşadar sunt condamnat pentru o infracţiune despre care nu ştiu nimic, merit să fiu gâtuit. Despre aderare, recunosc, împreună cu Liviu şi Aurelian am acţiuni la Gazeta de Maramureş, n-am nicio altă firmă, merit să fiu împuşcat.
Am şantajat? La dosar sunt DOAR mărturii scrise de 9 persoane despre care Gazeta de Maramureş a scris acid, recunosc, merit să fiu spânzurat. De fapt, unele dintre declaraţii se referă la „prejudicierea imaginii publice”, o persoană nu o cunosc, pe alta nu am văzut-o decât o dată de la înfiinţarea Gazetei (într-un loc public), iar cu alta n-am vorbit tot de atunci. „Nucleul” dur? Un consilier local PSD, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă în urma materialelor din Gazetă – şi gaşca de 3 pe care strâns-o, disperat şi presat, probabil, de DIICOT. Nimic altceva, doar acele foi cu declaraţii, doar ajunge, nu?, pentru un ziarist.
Domnule Preşedinte, riscaţi să conduceţi o ţară în care turnătoria e lege. Dacă un ziarist, director de ziar, poate fi aruncat în arest pe baza unor simple declaraţii-delaţiuni luate de la cei despre care au scris redactorii săi (şi el), atunci justiţia are o mare problemă. Se spune în formularea DIICOT că „aş fi încheiat contracte de publicitate cu aceste persoane, dar nu am avut niciodată şi nu am contract cu niciunul dintre ei! Înţeleg zelul şi hei-rup-ul DIICOT de a umfla dosarul de la Cluj, cât un elefant (dă bine la raportări), dar aplicarea tiparelor va duce la un dezastru. Nu ştiu pentru cine.
Iubesc această ţară ca un disperat, m-am făcut ziarist pentru că am crezut că prin scrisul meu o pot ajuta. N-am plecat în Canada în 1996 pentru că victoria Convenţiei m-a făcut să cred că am învins. Cunoscuţii noştri au murit la Revoluţie, prietenii mei au fost măcelăriţi în Piaţa Universităţii. Mi-am sacrificat familia, sănătatea, sunt creştin de dreapta şi am spus: ţara şi neamul întâi.
Credeţi că am scris împotriva FSN, FDSN, PDSR, PSD cu patimă pentru a accepta acum să tac? Dacă n-am fost intimidat de cei care mă scuipau şi ameninţau pentru scrisul meu, voi lăsa neputincios şi inert pe cei de la DIICOT să ne extermine pe mine şi copilul meu, Gazeta? De la înfiinţarea Gazetei de Maramureş n-am avut, eu sau oamenii mei, nici măcar o plângere, nici măcar un proces, credeţi că o să las să se urce pe numele meu nişte turnători strânşi cu arcanul de DIICOT, cu pretinse fapte de acum câţiva ani?
Domnule Preşedinte, amare sunt ultimele daruri ale acestei ţări. Îmi revin 3 metri pătraţi dintr-o celulă aflată la 1 metru sub pământ din arestul IPJ Cluj, 27 de bucăţi de faianţă lipită pe podea, o muscă zărită o dată şi care mă întristează că nu mai vine, un neon Norva de 15 W ce merge 24 de ore pe zi, şi un cearceaf întreg pe trei sferturi, pătat cu ceea ce pare sânge vechi. Ah, să nu uit, şi-o găleată în care, cică, „ne putem uşura”. Asta pentru că sunt ziarist şi n-am tăcut, pentru că nu scriu despre muşeţel ci despre licitaţii trucate, „evaporări” de miliarde şi schimburi de terenuri de milioane de euro, pentru că am un ziar independent, pentru că DIICOT vrea să umfle un dosar, pentru că e suficient ca o mână de oameni despre care ai scris să depună plângeri.
Nu eu sunt crima organizată, ci ei, aceste nesătule lipitori locale, despre care mi se spune că nu pot scrie pentru că, iată, mi se bagă pumnul în gură!
Ministerul Public a spus la proces că sunt un „pericol social”. Am recunoscut că sunt un pericol, dar pentru tagma jefuitorilor! Aş face-o din nou dacă ar fi să o iau de la capăt. Aud, domnule Preşedinte, că pentru mine, „pericolul social”, la Baia Mare au semnat mii de persoane, filiale de partide, instituţii, firme, toţi reprezentanţii mass-media(?!). Fără a se lua în considerare, desigur.
Aţi spus, domnule Preşedinte, în decembrie 2004: „Vreau să ştiţi că un lucru extrem de important pe care România l-a pierdut în ultimul timp a fost libertatea presei. Vă garantez, în calitate de viitor preşedinte al României, că, în România presa va redeveni liberă (...) Îmi voi face un titlu de onoare, ca preşedinte al ţării, de a garanta şi a susţine libertatea presei”. Vreau să vă spun că mă simt ocrotit de această declaraţie din moment ce DIICOT îmi poate fabrica un dosar şi să mă arunce în carceră pentru 29 de zile pe baza unor turnătorii fără probe.
Suntem terorizaţi de nişte delatori, ăsta e Sistemul? Uitaţi-vă la oamenii mei de la ziar, primesc telefoane-n noapte ca să fie anunţaţi de voci râzânde că vor fi arestaţi; sau la părinţii mei care şi-au pus apartamentul gaj la bancă – nu pentru ca eu să am în sfârşit măcar o garsonieră, ci ca să-mi construiesc un sediu! De ce nu ne scoateţi pe toţi în stradă şi să ne lapidaţi pur şi simplu?
Dacă cei de la DIICOT vor să mă extermine, ca piesă în jocul lor complex, n-au decât să o facă, am alt drum.
Eu voi intra în greva foamei luni, 15 ianuarie, ora 6. De ce 6? E simplu, e deşteptarea. De ce luni? Pentru că duminică e ziua Domnului şi mă voi ruga pentru drumul meu.
Sunt nevinovat.
Spuneţi-mi, vă rog, să am încredere în Justiţie. O să vă răspund că sunt primul jurnalist român (împreună cu Cornel Sabou) care a câştigat la CEDO un proces împotriva Statului Român. Oho, cunosc Justiţia...
Sunt şi primul ziarist român arestat după aderarea la UE, stranii repere. Sper să fiu primul ziarist român care moare în arest dacă asta va convinge că sunt nevinovat.
Să nu credeţi, domnule Preşedinte, că un ziarist român nu are onoare, sau că în Maramureş trăiesc fătălăi, nu bărbaţi.
Dumnezeu să binecuvânteze România şi să aibă milă de sufletele denunţătorilor, al prigonitorilor şi al meu.
„Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”(Matei 6,34)



Sâmbătă, 13.01.2007 Dan Parcalab
în arestul IPJ Cluj Director General
Gazeta de Maramureş

Zambind

Pentru Dor şi redacţie!

Pentru Dor şi redacţie!

Eu,

Dragii mei, poveştile mele o să semene cu Pulp Fiction, cu cadre intercalate :)

Motor: dacă ieri povesteam de ziua de joi – vineri, hai să o luăm cu începutul. Amiază, la redacţie, Dor făcea netu’, pe Nelu îl auzeam boncănind ceşti prin bucătărie, mă gândeam să îl sun pe Dănutz să-l întreb când facturăm, mă pregăteam să dau o raită pe ziare şi pe site-ul lui Iulian Comănescu (excelent interviul cu Dragoş Stanca, excelent şi Dragoş, mare om de presă, am lucrat cu el la Ziarul de Cluj, profesionist rar, să-l citiţi), când intră un tinerel.

Mie mi-a bătut pleoapa dreaptă de dimineaţă, da’ ce legătură să aibă cu tinerelu’? Dor face netu’, Nelu-şi continuă războaiele cu linguriţele, iar tinerelu’ zice: „Am un subiect. Nu veniţi puţin să discutăm? Mergem la o cafea, un suc, aici, aproape”. Io, lenios de miercuri – 3 ianuarie! –, propun să stăm în birou. El, nu şi nu. Că-n apropiere, că-i un subiect mai delicat, mototolind în mână un „chilot” de plastic transparent cu nişte hârtii. Fiind paranoic, şi 3 ianuarie, îmi zic că-i plin biroul de microfoane după Revelion şi omu’ ştie. (oricum e plin:) ). Hai să mergem, zic. El e uşurat, îl văd pe Nelu că face cafea, Anca e în ceva alb, îi arunc lui Dor: „Ies, nu stau mult” – „Bine” – parcă o şi văd preocupată şi pe jumătate prezentă, zâmbind. Dau să închid uşa după mine şi mă pomenesc scrumând într-un pachet pe trei sferturi plin cu mucuri de ţigări, într-o celulă a arestului IJP Cluj. Mă dor degetele de atâta scris.

Cadru: stânga – o uşă grea de lemn masiv, cu viziera lăsată deschisă. Plusuri, mai intră aer, minusuri, e rece de numa’. Deasupra ei, o plasă de sârmă, gratii, un neon în dungă, mic şi înspre semi-chior (bagă din greu, cred că a funcţionat mai mult încontinuu decât reactorul 1 de la Cernavodă). După el, un grilaj de lemn lăsat în afară.

În faţă – un perete cât ecranul unui cinematograf sătesc, de 3x4, de o culoare în care albul şi gălbuiul şi-au luat poziţii ca la GO. Pe pat, la baza „ecranului”, un pat de metal pe care stă Popică (e Pop, da-i ungur, nu ştie de ce e Pop dacă-i ungur), un tânăr de un bun-simţ uluitor. Are 24 de ani, citeşte pentru a 38-a oară aceeaşi ediţie a Evenimentului Zilei. Ne-a adus gardianul ziaru’, e ăla-n care-s şi eu, cu ochii ca nişte vulcani şi cu bucile obrajilor mai rumene şi întinse ca un şold – spate de purcel.

Credeam că-s mai frumos, vă rog nu vă îmbulziţi să confirmaţi:), îmi pare rău că după 9 ore de anchetă au ales poza în care eram cel mai puţin fotogenic:) . Mi-au distrus imaginea, ceapa lor de ziarişti!:)

Dreapta – alt perete, pe ăsta, însă, a învins decisiv un gri – maro al unor pete ce par de grăsime; şi o „măsuţă” înfiptă-n zid, de 30x30 cm, din beton. Are 2 căni metal roşii, frumoase, cu floricele, 1 1/2 coli A4 sacrificate pe post de faţă de masă, un turn de biscuiţi construit pe o cutie de chibrituri (mai sunt 3 beţe, geniale scobitori, aur curat, deşi nu ai după ce le folosi:) ), ţigări, brichete, pixuri.

Celălalt pat, înspre proiectorul filmului, io, trening scriind în poală – burtă – picioare, pe Psaltire, Bunul Dumnezeu mă înţelege.

Am văzut cu coada ochiului, în dreapta, o tipă micuţă, brunetă, tunsă scurt, s-a întors uşor în profil când m-a văzut, cadrele sunt lente, tinerelul insistă să închidă uşa în locul meu, apar doi tipi, unul chiar masiv, mă gândesc că-i o cursă şi cine ar îndrăzni să mă bată chiar în faţa redacţiei, nici nu apuc să mă gândesc cu care mor primul de gât că tipa e în dreapta sus, mai pe hol, tinerelu’ în dreapta spre colţ acoperind puţin şi uşa, apărată oricum de tipul masiv, în stânga lângă perete celălalt tip. Ce mai, profesionişti. Ce zic eu, super – profesionişti, chiar! Ăsta mare întreabă dacă-s io, io recunosc că-s io, tinerelu’ îmi arată un mandat, îmi pun cătuşele, deja totul e pe repede şi-s deja în maşină.

Mă dor degetele de scris.

M-am prins despre ce-i vorba undeva între prima vizionare a masivului şi poziţionarea lui în spatele meu, lângă uşă. Oricum nu aveam de gând să reacţionez, şi nici la cafea nu puteam să-i invit, nu că-s nepoliticos, ci pentru că nu eram sigur că o terminase Nelu:). Rememorând şi povestindu-vă, chiar sunt profesionişti, clar.

În maşină m-au lăsat să sun un avocat, Niculescu era calm – preocupat, reacţionează corect la crize:). Masivu’ chiar simţit, m-a întrebat dacă mă strâng cătuşele, nu era o întrebare doar de dragul discuţiei, tipa cred că nu mă plăcea absolut deloc, nici nu mi-a vorbit, rece – sloi, bine că nu m-a împuşcat direct:). Au mers după mâncare (tinerelu’ şi cu cel de-al patrulea) poate şi pentru a astupa gura doamnei de la chioşcul Rodipet care era mută de uimire – să nu uitaţi să-mi ţineţi National Geographic!

Le-am explicat că-s calm, au verificat buletinul dacă io-s io, mi-au mai arătat mandatul, era clar. Le-am explicat că nu-i nevoie de cătuşe, masivu’ a fost de acord, dar mi-a explicat să nu fac vreo nebunie, tipa cred că-şi căuta pistolu’:)

Serios acum, chiar OK tipii, tineri toţi patru, dar profesionist – fermi. Mi-ar plăcea să-i mai văd (probabil sunt ascunşi după cagulele ce m-au mai escortat de atunci până azi, inclusiv), da’ nu acţionând pe mine:)

Am mers până la Cluj OK, nu s-a prea vorbit, eu mă gândeam la ale mele, tipa avea un inel pe degetul mare şi bine că nu şi-a găsit pistolu’:), ultimul dintre ei, cel despre care n-am prea vorbit a rămas în Baia Mare după ce-a pus o vorbă bună despre non-necesitatea cătuşelor. M-a deranjat doar că masivu’ nu mi-a dat şi mie o gură de suc, era cel mai omenos dintre ei şi au băut toţi, mai puţin io, infractoru’:). Nu-i port pică, chiar un tip OK, şi el şi tinerelu’.

Gata, vă ajunge!

Stingerea s-a dat demult, asta e ultima scrisoare de azi. Vă mai spun doar că, în timp ce stăteam în maşină între masivu’ şi doamna de la Rodipet, muream de ciudă pentru un singur lucru: n-am sărutat-o pe Dor când am plecat. A zis doar „bine” şi cred că zâmbea preocupată în faţa monitorului...

Să aveţi grijă de ziar! Io-s bine, mă dor degetele că n-am mai scris atât din armată:). Vedeţi ce faceţi p’ acolo, grijiţi de voi şi unii de alţii. Începe să mi se facă dor de voi:)

Vorbiţi, sfătuiţi-vă, adunaţi-vă şi aveţi grijă de ziar!

Vă îmbrăţişez şi un sărut pentru Dor!

Dan

08.01.2007

Pentru Dor şi redacţie!

Dragii mei,
decalajul ăsta de timp mă omoară. Eu scriu la momentul x, scrisoarea ajunge peste 2-3 zile.
Azi, marţi seara, când vă scriu (o să ajungă vineri-sâmbătă, probabil) am trăit o zi frumoasă a vieţii mele, v-am revăzut pe toţi. E drept că în „Glasul Maramureşului”, era imposibil să faceţi ziarul până luni, e de înţeles. Am văzut pe prima pagină că vă pregătiţi să scoateţi o ediţie specială mâine, adică miercuri, nu mă îndoiesc că o va pune alături de atâtea alte ediţii de colecţie, mai ales că asta e scoasă în condiţii de criză :)
Încep să cred că mi-e mai uşor mie aici, în arestul IPJ Cluj, decât vouă acasă, că doar citesc Biblia, mă rog, mă gândesc la voi toţi şi la nebunia asta.
Poate e un bun prilej de a-mi cere iertare dacă v-am greşit vreodată cu ceva, v-am privit mereu ca pe copiii sau fraţii mei. Aţi fost şi sunteţi parte din familia mea, poate că uneori nu am avut suficient timp să facem toate câte ni le-am propus şi acum îmi pare rău. De Dor, ce să mai spun...
Sincer, nu mă aşteptam ca lucrurile să evolueze atât de repede, poate şi pentru motivul că timpul trece, uneori, îngrozitor de încet. Aveam alte proiecţii asupra a ceea ce se va întâmpla, m-am înşelat în privinţa rapidităţii. Privind în spate, cred că am vrut să-i spun procuroarei că greşeşte profund în privinţa estimărilor ei asupra a cum se vor mişca lucrurile, n-am făcut-o, oricum n-ar fi consemnat.
Ziarul a fost un şoc, ca şi cum ai fi lansat o bombă în încăperea aia, l-a citit aproape toată lumea, erau înmărmuriţi. Nici nu-mi închipui ce va fi dacă voi ajunge să văd mâine ziarul...
Dincolo, la Tribunal, unde e celălalt arest e boierie, au televizor, cafetiere, etc. Asta e o cameră în care timpul a îngheţat, e exact ca pe vremea lui Horea, Cloşca şi Crişan, n-am nicio idee ce se întâmplă şi nu pot să estimez (sau anticipez) ce veţi face sau măcar cum vă gândiţi că ar trebui să faceţi.
Aşa cum vă cunosc, sunt convins că veţi proceda corect, doar suntem Gazeta de Maramureş şi acolo lucrează oameni adevăraţi. nu vă temeţi, luaţi deciziile împreună, va fi bine. Mor de curiozitate, mă enervaţi că vă „distraţi” fără mine :), parcă văd că-i agitaţie şi vânzoleală :))
Momentele de criză dovedesc oamenii puternici, voi aşa sunteţi aşa încât nu-mi fac griji, sunt pe mâini bune.
Sunt fericit că v-am cunoscut, pe fiecare dintre voi în parte, este o onoare pentru mine să lucrez cu oameni ca voi. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare, Bunul Dumnezeu va hotărî, nu vă daţi bătuţi şi nu fiţi sceptici, va fi ok. Aveţi grijă de voi şi unii de alţii, aveţi grijă de ziar şi nu uitaţi că nu suntem cârpă de şters pe jos, ci Gazeta de Maramureş!

Vă îmbrăţişez,
Dan

Ziarist in celula 5

Intr-un decembrie prea devreme uitat, tineri ai acestei tari au murit pentru ca s-au ridicat din genunchi cu speranta ca noi vom invata sa stam drepti, in picioare.
Azi, onoarea mea de roman maramuresean si ziarist imi cere sa stau drept, chiar daca peste mine s-a napustit urgia nedreptatii. Pentru ca pe mine ma cheama Dan Pacalab si nu Frunza'n Vant, va anunt ca incepand de luni, 15 ianuarie 2007, ora 6, voi intra in greva foamei pentru a protesta impotriva unui sistem absurd, ticalosit si pervers.
Sunt nebun? Nu. Pur si simplu m-am saturat sa mi se bage pumnul in gura, sa fiu obligat sa accept ca albul e negru.
De ce Absurd?
Pentru ca pe fondul unui razboi total intre conducerea DIICOT Cluj si "grupul ziaristilor de la Cluj" (arestarile din octombrie), numele meu si al saptamanalului pe care il conduc -Gazeta de Maramures- au fost terfelite printr-un sir de actiuni uluitoare, gandite, regizate si executate chirurgical. Asupra cui? Asupra copilului meu, GAZETA, nu un ziar de 4 pagini, ci o revista de rafinament si atitudine, auditata BRAT la zi.
De ce Ticalosit?
Pentru ca adunand in ziar nedreptatle Maramuresului am deranjat persoane care isi inchipuie ca functiile sau afacerile lor mafiote sunt intangibile. Intre filele dosarului pe baza caruia am fost judecat si apoi arestat pentru 29 de zile se regasesc declaratiile sau marturiile a 9 persoane. Sunt conducatorul Gazetei si am scris despre ei, da; am avut dreptate in fiecare caz. Sunt ziarist si as face-o din nou. Daca pentru asta merit celula de sub pamant, din arestul IPJ Cluj, fie.
De ce Pervers?
Pentru ca justitia ma poate condamna la 29 de zile de arest pe baza unor simple delatiuni de cea mai joasa speta, fara nici o alta dovada in plus la dosar. Atrag atentia presei romanesti, la modul cel mai serios, ca dupa acest experiment un ziarist va putea fi arestat si trimis intr-o celula de 6 metri patrati pe baza unor simple turnatorii. Deranjat, platit sau invatat-ghidat orice subiect al unei investigatii jurnalistice va putea spune (dupa ani de zile, ca-n cazul meu) ca a fost presat. M-ar onora sa aud ca profesionistii adevarati din presa, care nu se tem de DIICOT sau dezinformari sa aiba curiozitatea de a ancheta, in Maramures, fiecare caramida a cazului meu.
Atrag atentia presei straine si a ambasadelor occidentale de la Bucuresti asupra acestui spectacol grotesc- asasinarea morala a unei redactii de ziar- pentru o singura vina: curajul de a spune adevarul.
Eu sau oamenii mei nu am avut de la aparitia Gazetei nici un proces; acum o hoarda de nevolnici turnatori calca peste numele meu, fara nici o proba, pentru pretinse fapte de acum cativa ani!
Aud ca in Baia Mare, Maramures, se strang semnaturi pentru mine, sunt sute, poate mii. Le multumsc tuturor. Poate intre silicoane si cupluri celebre, presa centrala va afla de ele.
Nu am ce negocia. Sunt nevinovat.
E drept, trupul meu apartine DIICOT si Justitiei dar sufletul este al bunului Dumnezeu. Daca cineva isi inchipuie ca pot fi intimidat se inseala amarnic.
Sunt primul ziarist roman(impreuna cu Cornel Sabou) care a castigat un proces cu Statul roman la CEDO si primul ziarist roman arestat dupa 1 ianuarie 2007, aderarea la UE. Stranii repere. Sper sa fiu primul ziarist roman care moare in arest poate asa va voi convinge ca sunt nevinovat. Pofta buna, ziaristi romani!

Arestul IPJ Cluj
Joi, 11.01.2007, dupa ora stingerii
Dan Parcalab