Friday, January 26, 2007

17.01.2007

Eu,


Vestea buna este că sunt tot mai suplu:), iată s-a dus şi a treia zi de greva foamei, să nu faceţi pariuri pe cât rezist, s-ar putea ca unii să piardă, fiind mai încăpăţânat de felul meu (sărut-mâna, mamă, ştiu, e un defect uneori).

Vestea proastă e că am văzut toate dosarele şi mi se pare uluitor ca cineva să fie aruncat într-o carceră pe baza unor delaţiuni. Este incredibil ce se întâmplă, e o nedreptate fantastică, mi-e imposibil să cred că aşa ceva se poate întâmpla, eu să fiu acuzat de aceste „somităţi” (pentru simpla răzbunare îndreptată împotriva GAZETEI), fără nicio probă. Am fost şi sunt calm, le înţeleg duşmănia, ura, interesul, micimea, dar e nedrept să fiu plimbat ca la circ, în cătuşe, pentru speculaţiile şi minciunile lor. Poate că n-au onoare, îi înţeleg că nu le pasă dacă mint, dar cu onoarea mea cum rămâne? Cu disperarea şi groaza alor mei, a rudelor mele, a voastră cum facem?

Eu sunt OK, n-o să vă dau detalii din declaraţii, mă gândesc că e mai bine pentru avocaţi, dar, repet, este uluitor! Că „au auzit”, că „au vorbit prin oraş cu oameni pe care nu-i mai ţin minte, e incredibil. Mai multe detalii vă poate da maestrul Jurj.

Am văzut într-un „Gândul” – mi l-a arătat cineva, eu nu mai citesc presa centrală – că a fost un miting la Baia Mare pentru mine. Tare chestie, da’ să ştiţi că vă reţin din salariu costul bannerelor, că-s cheltuieli pe care nu le-am autorizat :) Sau te pomeneşti că aţi pus din buzunar:)

Înţeleg cât vă e de greu, până la urmă pe mine mă plimbă-n cătuşe cu maşina şi mă aruncă înapoi, stau pe pat toată ziua (când nu-s acolo). Voi sunteţi acolo, presaţi, stresaţi, prinşi ca o minge de ping-pong, iar eu citesc Biblia şi aştept musca (n-a mai venit). (Între timp, mai povestesc şi cu Jani, o să fiu specialist în viticultură, a lucrat în Spania şi are nişte poveşti superbe). Ştiu cât sunteţi de încordaţi, îmi dau seama cât munciţi şi vă stresaţi, vă mulţumesc tuturor. Pentru ai mei ce să mai zic..., asta le mai lipsea de la rebelu’ familiei. În loc să-i trimit la băi, le scriu din arest, pentru că n-am vrut să scriu despre muşeţel şi sutiene (deşi despre sutiene n-ar fi o idee rea, vorbesc cu băieţii din redacţie când mă întorc, mă omoară, mă execută scurt Dor:)

Dosarul va fi înaintat (rechizitoriul) vineri, adică poimâine. Probabil voi fi transferat la arestul ăla de pe lângă Tribunal, o să fie nasol, mă obişnuisem aici. Poliţaii sunt OK, cred că eu şi Aurelian suntem priviţi ca nişte cazuri ciudate. Îşi fac meseria corect şi profesionist, chiar am rămas uimit. Dimineaţa sau seara, la Apel, când deschid uşa şi întreabă: „Probleme?”, obişnuiesc să le răspund: „Da, sunt nevinovat”. Mai nou, când deschid uşa, zâmbesc când aud asta, ba chiar mi-au spus fără să aştepte răspunsul meu: „Ştim, sunteţi nevinovat” . Am râs împreună. Şi mascaţii au fost corecţi (cel puţin cu mine), execută nişte ordine. Despre procurori nu mă pronunţ, însă dacă aş spune la 10 dimineaţa „bună ziua”, nu m-ar crede că-i zi şi nu noapte.

Azi a fost Dor pe la mine şi mi-a adus ziarul. Mi-a şi zâmbit:) Ziarul e OK, se simte că-i făcut în condiţii de criză, sunt mândru de voi. Corectura lasă de dorit:). Glumeam...

Fiind aici, îl simt altfel, adică lipsesc lucruri care vouă vi se par fireşti, pentru că sunteţi în miezul lor şi, în haosul ce încet se reglează, nu le mai puteţi vedea. [...] Noi toţi am făcut ziarul ăsta cu sufletul în primul rând [...]

Nu mi-ar plăcea să fiu în locul vostru, realizez perfect atmosfera şi-mi dau seama cât munciţi. Sper să mă pot revanşa într-o zi. Salariile nu le măresc:), dar sunteţi a doua mea familie şi nu acum am realizat asta.

Sunt nume pe listă la care nu m-am aşteptat, recunosc. Nu ştiu dacă pe lista ce apare-n ziar sunt trecute persoanele la zi sau au mai semnat, dar, de asemenea, sunt câteva nume ce lipsesc, îi înţeleg (mă rog, încerc).[...]

În rest, sunt OK, Jani mănâncă un măr . Beau ceai cât o cămilă, o să facem un chef cu ceai când vin:). Să vorbească cineva cu Cezar, cu Iulian, cu cei de la asociaţiile media, ei ce părere au de mârşăvia asta? Până când o să se prindă presa, greu căluş va avea în gură, să nu spună că nu i-am anunţat...

Aveţi grijă de voi şi unul de altul, nu vă lăsaţi. Aveţi grijă de ziar şi nu vă lăsaţi intimidaţi. Să nu faceţi sex în biroul meu, că vă sparg! :)


vă îmbrăţişez,

Dan



17.01.2007


19.01.2006

19.01.2007, seara

Eu,

dragii mei, am crezut că nimic nu mă mai poate surprinde, dar ieri şi azi (joi şi vineri) am primit scrisori de la ai mei părinţi (sărut mâna, mama, tată), de la a mea Dor (un sărut) şi de la ai mei de la redacţie. A fost cam mult, recunosc :)

Prima dată au sosit scrisorile părinţilor mei – scrise separat, să nu se influenţeze :), mă bucur că n-o să-mi spargă capul că m-am făcut ziarist :)) Ştiu că trec printr-o perioadă cumplită, dar sunt puternici, că doar genele lor le-am moştenit. Azi am primit şi plicul de curierat rapid cu tăieturi din câteva ziare, mulţumesc. Lipseşte articolul din „Gândul”, ştiu că a scris despre marş :)

Tot azi a venit şi plicul lui Dor, ăla-i secret, că e plin de pupături, săruturi şi inimi :), plus alte câteva sfaturi şi poveşti adevărate.

În fine, azi a sosit şi „plicul lui Nelu Pop”, tocmai pe când m-am gândit să „şantajez” un gardian să sune la redacţie să vadă dacă aţi plecat toţi sau chefuiţi :)) Glumeam.

Toate scrisorile m-au impresionat, ce aveam cu moralul bun înainte, să vedeţi acum! Mi-am găsit sprijin în Sfintele Cărţi pe care le-a adus Dor şi în rugăciuni, scrisorile au fost balsam curat. Să nu cumva să credeţi că am lăcrimat, sunt mai puternic decât am crezut sau credeţi. Sunt chiar prea calm, cred că am ceva la cap :) (mila şi iubirea Bunului Dumnezeu m-a făcut ca o stâncă), aşa încât dacă oi fi lăcrimat cred că e de la ceva praf care mi-a intrat în ochi.

Am uitat de o altă surpriză, am primit o scrisoare neaşteptată de la doi prieteni dragi, Ammaneh şi 2 minutzi, vă explică Dănutz :) Nu mă aşteptam să-i scrie bătrânului de mine, a fost un pic de praf şi-n cazul lor :)

Vestea bună e că adresa e ok, sper să vă dezlănţuiţi :), dacă eu pot scrie o scrisoare în fiecare zi dintr-o carceră, mă gândesc că aţi găsi şi „afară” timp şi subiecte. Şi nu e musai să scrieţi toţi deodată şi în acelaşi plic :)))

Să nu vă faceţi griji pentru mine, sunt bine şi în putere. Doctorul mi-a spus că tensiunea e ok, mai am un mic colăcel de burtă, îl dau jos până săptămâna viitoare pe vremea asta :) Cu capu’ sunt ok, da-mi fac griji pentru voi :)

A fost deja apelul, se încheie a 5-a zi de greva foamei, vor urma exact atâtea câte trebuie pentru ca să se înţeleagă că sunt nevinovat. Nimeni n-o să mă determine să renunţ pentru că e în joc onoarea mea şi asta nu e distributivă. Dacă DIICOT sau cei ce conduc acest joc înalt şi murdar îşi închipuie că-mi voi accepta în tăcere „soarta”, pe baza unor delaţiuni ordinare şi fără probe, le voi dovedi că nu va fi aşa şi se înşeală. Până la urmă, nu poţi lua un om nevinovat să-l arestezi 29 de zile pe turnătorii, fără probe, şi să-l târăşti prin tribunale ani de zile. Dacă nu eram eu, ci un nevinovat din Copalnic sau una din rudele voastre, cine l-ar fi băgat în seamă că-şi mănâncă 29 de zile din viaţă la carceră? Sistemul are o problemă şi nimănui nu pare să-i pese. Credeţi că o să renunţ pentru că nişte mizerabili răzbunători inventează poveşti de acum câţiva ani, fără nicio probă şi ei se pot distra cu zilele mele? Mâine o să aresteze pe oricine, absolut oricine, pe invenţii, o să-l ţină în arest cât vor, pur şi simplu? Chiar sunteţi convinşi că nu s-ar putea întâmpla asta dragilor voştri, sunteţi orbi ??? Vorbiţi cu avocatul, maestrul Jurj a văzut toate dosarele şi nu-i venea să creadă, e dictatura Legii sau dictatura Procuratorii?!?

Nu-i vorbă, şi cei din presa centrală vor lua bocanci în gură t de curând, dacă e posibilă o asemenea măgărie. Interesaţi de Oana şi Pepe nu de ceea ce se întâmplă la Baia Mare, vor simţi cruntul mai repede decât îşi imaginează. Adevărul e că-i doare exact acolo unde bănuiţi de comunicat, de lista de semnături, de marş sau de întâmplările de la Pod, mi-e ruşine şi (uneori) scârbă că sunt ziarist. Mi-e şi milă să scuip pe „asociaţiile profesionale”, „ONG”-uri, simpozioanele, trainingurile şi centrele lor „independente”, nişte burtoşi anchilozaţi şi fricoşi, excitaţi de ideea unei vacanţe gratuite la Bruxelles şi lăcrimând de emoţie la vederea unui bufet suedez. Costume şi gel în păr, uneori ţinută sport (dă bine, eşti din popor), fără să aibă nici cea mai mică idee despre dezastrul din presa locală, de presiunile infernale ale unor stârvuri de politicieni sau oameni de afaceri, fără să se întrebe de ce un ziar local poate avea tiraj mai mare decât un „central” distribuit în toată ţara!

După cum spuneam, cu capu-s ok. Cred :) Am şi fumat o ţigară între timp, că ieşea fum :)) Toată lumea vorbeşte de-a pixu’ despre problemele presei, simpozioane câte vrei, toţi cunosc murdăriile şi jocurile, dar ne prefacem că suntem îngerii din cer şi credem că o să ascundem murdăria sub preş să nu pută. Ziarişti?, să fim serioşi...

Sunt mândru de voi, de energia voastră. De acţiunea de la Sighet mi-au spus poliţiştii :) Sunt foarte curios de ziar. Oricum ştiţi fiecare ce aveţi de făcut. Mi-e groază că v-am lăsat singuri, pe ai mei, pe Dor, pe cei din redacţie, da-mi plănuiam să bem un vin şi să mâncăm bunătăţi, nu să fac excursii la Cluj :) Nu vă fie teamă să spuneţi adevărul, asta vor, să vă intimideze prin mine ca să nu mai scrieţi. Joacă murdar. Dor venise să-mi aducă haine şi au pus-o să dea o declaraţie, dar nu au ce să ne facă, pentru că n-am făcut nimic rău. Bunul Dumnezeu vede mizeriile astea, pe toate.

Mâine şi poimâine o să vă scriu fiecăruia o scrisoare până şi lui Mircea care-mi dă cu cotu-n ficat şi lui Lia care se joacă Sven :))) Ştiu cât munciţi, simt cât sunteţi de tensionaţi, îi simt pe părinţii mei necăjiţi şi pe Dor iubindu-mă. Aveţi grijă de voi şi de cei dragi, aveţi grijă unul de altul. Vorbiţi în redacţie, discutaţi, aveţi grijă de ziar. Să-mi monteze cineva Sven pe computerul meu, nu l-am jucat în viaţa mea, da pariu că pot da câte un nume fiecărui personaj? :))))))

Vă îmbrăţişez,

Dan.